#LifeStyle. Primul lucru pe care TREBUIE SĂ-L FACI atunci când te înțeapă o albină
Dacă te-ai întrebat ce să faci dacă te înţeapă o albină, primul lucru este să extragi, cu grijă, acul insectei. Foloseşte unghiile, partea netăioasă a unui cuţit sau chiar o carte de credit pe care o aluneci uşor, paralel cu suprafaţa pielii.
Să nu scoţi acul cu degetele deoarece vei apăsa pe glandele care produc veninul şi va fi mai rău.
Pentru a calma durerea şi senzaţia de arsură, medicii recomandă un analgezic sau un medicament împotriva alergiei.
Local, poţi aplica unguent pe bază de cortizon pentru a controla inflamația. Alte persoane preferă totuşi soluţii naturale.
Absoarbe veninul cu ajutorul cărbunelui medicinal activ, iar în exterior foloseşte oțetul de mere, lămâia sau uleiul esenţial de lavandă, pentru a calma durerea şi a preveni infecţiile.
Totuşi, dacă ai o pată mare şi roşie, iar durerea ține mai mult de 3 zile, înseamnă că ai o posibilă infecţie. Şi în cazul când albina te-a înțepat pe gât, faţă, gură, ochi trebuie să mergi neapărat la medic.
- FARURILE maşinii sunt ABURITE PE INTERIOR?! Pericolul uriaş şi soluţia salvatoare
- SFATURI UTILE: Cum se conduce corect o maşină care are cutie de viteze automată
- ŞAPTE SFATURI EXTREM DE UTILE: Cum să-ţi pregăteşti maşina pentru vară
- AZOT sau AER în anvelope? Cum e mai bine să umfli roţile maşinii (VIDEO)
- TEST UIMITOR: Ce fel de şofer eşti după cum îţi ţii mâinile pe volan
- DEZVĂLUIRI INCENDIARE! De ce nu e bine să iei o maşină rulată în Franţa