ŞOCANT! Un băieţel de patru ani a ajuns la spital, după ce ar fi fost bătut de mama sa beată
Un băieţel de patru ani a ajuns la spital cu leziuni pe faţă şi gât, după ce ar fi fost bătut de mama sa. Femeia, aflată în stare de ebrietate, neagă că şi-a fi lovit copilul.
Aceasta spune că, de fapt, ar fi încercat să-l împiedice pe micuţ să plece de acasă cu bunica lui. Potrivit poliţiştilor, nu este pentru prima oară când femeia îl bate pe cel mic.
Incidentul a avut loc noaptea trecută. Bunica copilului a spus că şi-a luat nepotul şi s-au dus la magazin să cumpere de mâncare.. La un moment dat, mama băieţelului l-a smucit şi a început să-l bată, motivând că micuţul este neascultător şi că petrece prea mult timp cu bunica.
"L-a bătut în aşa mod, încât copilul şi-a pierdut şi sandala. Noi ne întorceam de la magazin şi la jumătate de drum, ea a început să-l bată".
Mama neagă toate acuzaţiile:
"Eu nu l-am bătut. Eu l-am apucat de mână, de umăr, l-am luat de gât. L-am aruncat în odaie şi am închis uşa, dar eu nu l-am bătut".
Femeia a recunoscut în faţa poliţiştilor doar că, înainte de incident, a consumat băuturi alcoolice cu maică-sa.
Potrivit medicilor, starea de sănătate a copilului nu este gravă.
"Traume la coloana vertebrală, în porţiunea cervicală. Şi escoriaţii ale pielii în zona gâtului, a feţii şi pe diferite zone ale corpului. A fost asfixiat la gât. Starea lui, medicii o califică a fiind grav-medie, este stabilă”, a spus purtătorul de cuvânt la Spitalul clinic municipal pentru copii "V. Ignatenco", Tatiana Stoicev.
Poliţiştii susțin că nu este pentru prima oară când femeia îl bate pe cel mic. Acum ea riscă dosar penal pentru violenţă în familie.
"Familia este cu probleme şi au mai avut încălcări de ordine. S-a adresat bunica şi anterior că a fost agresat copilul de către mamă. Copilul a fost transportat la Spitalul "Valentin Ignatenco" pentru a primi îngrijiri medicale", a specificat locotenentul Pavel Pozneacov.
Cazul a nimerit şi în vizorul avocatului poporului pentru drepturile copilului.
"Copilul urmează să fie tratat în spitalul unde este internat. După aceea, copilul va fi luat temporar de la mamă. Şi plasat într-un centru de plasament temporar, fie 72 de ore, fie 45, depinde de starea familiei unde se educă acest copil. Este obligaţia statului de a ridica copilul din familiile unde se consumă alcool, substanţe psihotrope şi de alt gen", a declarat Avocatul Poportului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu.
Potrivit Inspectoratului General de Poliţie, în doar șase luni ale acestui an au fost înregistrate 10 cazuri de abuz asupra copilului în familie.