PREMIERĂ în Japonia! Tinerii de 18 și 19 ani pot vota pe fondul lipsei de educație politică
Japonezii de 18 și 19 ani vor putea merge pentru prima dată la urne duminică, la alegerile pentru Senat, o adevărată provocare pentru tineri într-o țară în care dezbaterea politică nu este încurajată nici la școală și nici acasă, relatează agerpres.ro.
Această mică revoluție a fost adoptată anul trecut, într-o țară cu o medie de vârstă printre cele mai ridicate și unde majoratul se sărbătorește la 20 ani. Aproximativ 2,4 milioane de japonezi, dintr-o populație totală de 127 de milioane, vor beneficia de această măsură intrată în vigoare la 19 iunie.
Un sondaj ale agenției Kyodo relevă însă că 90% dintre noii votanți recunosc că nu înțeleg programele partidelor politice nipone.
Iar asta devine un factor de stres pentru acești alegători. "Cred că nu trebuie să votăm fără o reflecție", afirmă Takumi Numata, 19 ani, student din Kawasaki, care intenționează să se documenteze serios pentru ca alegerea sa "să reflecte ideile sale".
Pentru a pregăti terenul, Ministerul Educației a distribuit în toamnă manuale de politică în toate liceele țării.
Printre recomandările adresate profesorilor s-a numărat și simularea unor alegeri.
Însă Ryouhei Takahashi, profesor la Universitatea Chuo din Tokyo și fondator al Consiliului Japonez pentru Tineri, se îndoiește de eficacitatea unor astfel de programe. "Nu cred că educația politică trebuie să se reducă la a-i învăța pe elevi să pună buletinul de vot în urnă", afirmă el ironic. "Ea trebuie în primul rând să îi învețe pe tineri o cultură politică pentru ca ei să-și facă propria opinie", adaugă profesorul.
Deși învățământul politic este înscris în Legea Fundamentală privind Educația (1947, revizuită în 2006), materia este neglijată. Motivul: interdicția de a promova un anume partid politic, menționată în același text și interpretată ca interzicere a oricărei dezbateri politice. Între autocenzură și lipsă de pregătire sau pur și simplu din dezinteres, profesorii nu insistă cu această materie.
"'Citiți asta', ne-a spus profesorul distribuind broșura guvernului despre alegeri. Asta a fost tot", spune Natsumi Tomita, 19 ani, vorbind despre ultimul său an de liceu. "Am fost puțin pierdut, pentru că nu am primit nicio explicație", adaugă el.
În opinia profesorului Takahashi, mai mult decât a educa, guvernul încearcă de fapt să afișeze cifre flatante prin creșterea ratei de participare a tinerilor la alegeri. La ultimul scrutin național din decembrie 2014, japonezii din categoria de vârstă 20 de ani au votat numai în proporție de 33%, comparativ cu 68% printre persoanele de 60 de ani.
Partidele politice japoneze își sporesc și ele eforturile de a atrage voturile nou-veniților, unele mergând până la a-și publica programele sub formă de benzi desenate, inițiative taxate drept 'infantile' pe rețelele de socializare.
Trebuie mers mai departe, susține Kensuke Harada, responsabil al asociației non-profit 'Youth Create', care organizează campanii de sensibilizare față de politică în rândul tinerilor. "Scăderea vârstei persoanelor cu drept de vot la 18 ani nu este decât începutul angajamentului tinerilor în politică. Ei trebuie să își poată face auzită vocea mai des și în afara perioadelor electorale", afirmă el.
Restricțiile sunt în continuare extrem de numeroase, adaugă el, într-o țară guvernată cu prioritate de către și pentru persoanele în vârstă. Până recent liceenii aveau interdicție totală de a se angaja în activități politice, pe baza unei recomandări a Ministerului Educației din 1969. Revizuită în toamna lui 2015, ea le permite acum liceenilor să facă militantism politic, însă doar în afara școlii.
De asemenea, numai persoanele de peste 18 ani au dreptul să se angajeze în campanii politice pe Twitter. Tinerii de 16-17 ani nu pot promova un candidat sau un partid pe această rețea de socializare.
Viitoarea etapă, intrarea în politică. Pentru moment, japonezii trebuie să aibă 25 de ani pentru a candida pentru Camera Deputaților și cel puțin 30 de ani pentru a accede în Senat, comparativ cu 18 și, respectiv, 24 de ani în cazul Franței.
- ALEGERI LOCALE 2015. PUBLIKA va oferi informaţii detaliate despre scrutinul local de duminică
- Dornic de senzaţii tari! Oazu Nantoi spune ce va face după ce a votat (VIDEO)
- Terifiant! Papa Francisc ar fi putut deveni ținta unui atac terorist în stilul ISIS
- Urnele valorice pentru tragerea la sorţi pentru EURO 2016. Unde se află vecinii noştri
- SECURITATE MAXIMĂ la Paris! Va avea loc tragerea la sorţi a grupelor Euro-2016
- VIRAL pe Internet. Un reporter a prezentat cel mai inedit buletin meteo (VIDEO)