Summitul de la Varșovia. NATO urmează să-și reafirme susținerea pentru Afganistan
După 15 ani de conflict în Afganistan și niciun semn de pace, membrii NATO reuniți în această săptămână la Varșovia urmează să-și reconfirme sprijinul pentru guvernul de la Kabul, conștienți că nu există alternativă pentru ca țara să rămână unită, relatează Agerpres.
Miniștrii de externe ai NATO au convenit în luna mai să continue sprijinul pentru Afganistan după 2016 și, la summitul de vineri și sâmbătă de la Varșovia, se așteaptă ca membrii Alianței Nord-Atlantice să anunțe continuarea misiunii NATO de pregătire și asistență pentru armata afgană.
Valoarea sprijinului financiar se așteaptă să fie de circa cinci miliarde de dolari pe an până în 2020, Statele Unite ale Americii fiind principalul contributor, cu aproximativ trei miliarde de dolari.
"Aceste decizii demonstrează în primul rând angajamentul durabil și ferm al NATO în Afganistan", a declarat Ismail Aramaz, reprezentantul civil al NATO în Afganistan, în cadrul unei conferințe de presă la Kabul în această săptămână.
Summitul are loc în condițiile în care președintele Barack Obama urmează să decidă dacă va merge mai departe cu planurile privind reducerea aproape la jumătate a forțelor SUA din Afganistan, de la nivelul actual de 9.800 până la 5.500 până la începutul anului viitor.
Talibanii au făcut progrese importante după încheierea operațiunilor de luptă ale forței internaționale conduse de NATO la sfârșitul anului 2014, iar acum controlează mai mult teritoriu ca oricând după alungarea lor de la putere în 2001.
Cu toate acestea, oficialii NATO afirmă că forțele afgane înregistrează progrese. Ei susțin că o forță mai bine echipată și antrenată poate înfrunta singură amenințarea talibană. Armata afgană își construiește o forță aeriană, îmbunătățindu-i în același timp capacitățile în domenii cheie, de la logistică și recrutare la planificarea operațională.
De asemenea, oficialii NATO susțin că un Afganistan stabil este cea mai bună garanție că rețelele teroriste, precum Al-Qaida sau Stat Islamic, nu-și pot restabili baze pentru a amenința Occidentul și că fluxul necontrolat al migranților către Europa poate fi încetinit.
În schimb, NATO dorește "semne clare de stabilitate politică și semne concrete ale progresului" în domenii precum drepturile femeilor, lupta împotriva corupției, reforma electorală și respectarea drepturilor omului, a afirmat Ismail Aramaz.
În plus, liderii afgani trebuie să asigure faptul că serviciile de securitate rămân sub control civil și vor fi libere de intervenții politice, a mai spus el.