Prognoza meteo pentru 23 mai 2010
Serviciul Hidrometeorologic de Stat avertizează că, în legătură cu mărirea debitului de apă din lacul de acumulare Dnestrovsk, în intervalul 21-26 mai în râul Nistru va continua creşterea nivelului apei, cu până la 3 m. Izolat este posibilă ieşirea apei în luncă pe sectoarele joase din cursul inferior al râului Nistru.
La noapte cerul se anunţă variabil. Spre dimineaţă, mai ales în zonele din sudul ţării se vor forma condiţii de ceaţă. Minimele nopţii vor fi cuprinse între 9 grade în nord, la Briceni şi Soroca şi 14 grade în sud, la Leova, Comrat şi Cahul. În centrul Moldovei vor fi în jur de 11, 12 grade Celsius.
Mâine, 23 mai, vremea instabilă se menţine. Peste zi vom avea parte de ploi de scurtă durată cu descărcări electrice, iar seara sunt posibile averse puternice cu grindină slabă. Vântul va sufla slab până la moderat din direcţia nord-est.
Maximele se vor încadra între 18 şi 23 de grade. Aşadar, în nord sunt prognozate 18 grade la Briceni şi Soroca şi 19 grade la Bălţi. Spre centru e cu un grad două mai cald. 20 de grade vor fi la Orhei şi 21 la Dubăsari. Cel mai cald va fi în sudul Moldovei, câte 23 de grade atât la Cahul cât şi la Leova şi Comrat.
În capitală deasemenea vom avea parte de vreme mohorâtă. La noapte vor fi 13 grade în timp ce mâine la amiază sunt prognozate 22 de grade.
În România vremea va fi în general instabilă. Izolat, îndeosebi în sud-vest şi la munte, vor fi condiţii de grindinã. 22 de grade sunt aşteptate la Braşov, 23 la Constanţa, Craiova dar şi la Cluj-Napoca, în timp ce la Oradea şi Timişoara se vor înregistra 25 de grade. Aceleaşi 25 de grade vor fi şi în capitală, la Bucureşti, iar cea mai generoasă maximă este aşteptată mâine în est, la Iaşi.
În Europa încetîncet norii cedează loc soarelui, astfel încât acesta va fi prezent pe cer şi în Peninsula Iberică dar şi în vest, nord şi parţial în est. şi maximele sunt mai darnice. 27 de grade sunt prognozate la Lisabona şi Madrid. Cu un grad mai rece e în vest, la Londra şi Paris.
În interiorul continentului e mai rece şi ploile continuă. Doar 20 de grade vor fi la Praga. În capitala Italei termometrele vor indica la amiază 21 de grade în condiţiile unui cer variabil.
La fel, 21 de grade sunt aşteptate în est, la Kiev şi Istanbul, în timp ce la Moscova sunt prognozate 24 de grade însoţite de ploi de scurtă durată.