Zeci de piloţi şi amatori de senzaţii tari au încheiat prima etapă a Campionatului de Drag Racing
Zeci de piloţi şi amatori de senzaţii tari au încheiat astăzi prima etapă a Campionatului de Drag Racing. Cursele spectaculoase au avut loc în cartierul Telecentru din Capitală. Urmează altele patru. Piloţii au fost împărţiţi în trei categorii: Street, Super street şi PRO.
Acompaniaţi de zgomotul specific al motoarelor, piloţii au parcurs cei 402 metri în câteva secunde. Cei mai mulţi dintre ei spun că în timpul cursei cel mai important este să ţii totul sub control.
"Contează foarte mult să fii concentrat mai ales că o maşină de genul dat poate derapa în orice moment. Până la 300 de metri maşina derapează, trebuie să fii cu ea şi să o controlezi. Şi dacă te relaxezi pe final şi schimbi o treaptă greşit, te poate ajunge foarte repede concurentul", a spus pilotul de curse, Cătălin Ciupitu.
Înainte de cursă şoferii fac pregătiri serioase.
"La start, tensiunea este foarte mare. În niciun caz nu trebuie să admiţi un start fals, pentru că deja este o înfrângere. Poţi ajunge primul la linia de sosire, poți să ai cel mai bun timp, dar dacă ai comis un start fals, atunci ai pierdut", a declarat pilotul de curse, Maxim Conovalov.
O atenţie deosebită se acordă traseului, deoarece o pistă bună este o componentă importantă.
"Aici asfaltul este foarte lunecos. Pistele tradiţionale pentru Drag Racing sunt cele de pe aeroport, din beton şi zgrunţuroase, cu aderenţă foarte bună. Aici toţi lunecă, niciun pilot nu are cei mai buni timpi", a declarat pilotul de curse Maxim Besedin.
"Eu nu am în special probleme de aderenţă, dar traseul e dimburit, e dinivelat. Şi aia implică un pic de atenţie. Una e să rulezi pe un aeroport drept, alta e să rulezi pe o stradă cu denivelări", a spus pitolul de curse Dragoş Stăcescu.
La competiţie s-au înscris 50 de amatori de viteză. Piloţii urmează să mai participe la alte trei etape ale campionatului.
- Tot mai multe echipe din F1 susţin tinerii piloţi. Mercedes va realiza un departament de juniori
- Adrenalină şi mulţi cai putere! La Chişinău a avut loc curse de Drag Racing (FOTOREPORT)
- Drag Racing la Bălţi. Adrenalina a ţâşnit în vinele piloţilor
- Cea mai mare cursă de drag racing! Ediţia 2015 (VIDEO)
- Dorinţa de senzaţii tari i-a adus MOARTEA unui adolescent din Rusia. Ce s-a întâmplat
- Competiţia de Drag Racing: SPECTACOL de adrenalină şi maişini puternice