Parlamentarii britanici cer guvernului să îi lase să voteze pentru Brexit
Guvernul britanic trebuie întâi să consulte Parlamentul înainte de a lua decizia de a părăsi Uniunea Europeană, spun peste 1.000 de parlamentari britanici, scrie mediafax.ro
Votul istoric de luna trecută de a părăsi Uniunea Europeană a fost orientativ şi nu avea implicaţii obligatorii din punct de vedere legal, potrivit unei scrisori adresate de parlamentari săptămâna aceasta. Parlamentarii spun că ar trebui să fie lăsaţi să voteze liber, potrivit Actului Parlamentului, înaintea ca articolul 50 al Tratatului de la Lisabona să fie demarat.
”Este o dovadă că rezultatul referendumului a fost influenţat de exagerearea unor fapte şi de promisiuni care nu pot fi livrate”, a spus Philip Kolvin, avocatul care a coordonat scrisoarea. ”Din moment ce rezultatul nu face decât să îngusteze şansele Marii Britanii, nu poate fi luat în considerare având în vedere că interpretările greşite şi promisiunile au fost factorul decisive care au contribuit la victoria taberei Leave”, a adăugat el.
Parlamentarii au spus guvernului să stabilească o Comisie Regală pentru a raporta beneficiile, costurile şi riscurile unui Brexit, înainte ca orice vot parlamentar să aibă loc. Ei au spus că trebuie să fie luate în considerare şi populaţia Scoţiei, Irlandei de Nord şi Gibraltar, care au votat să rămână în UE.
- Piețele financiare au recuperat jumătate din pierderile cauzate de șocul Brexit
- #BREXIT. Efectele rasiste ale referendumului din Marea Britanie (VIDEO)
- După ce a cerut Brexitul, Nigel Farage a demisionat din fruntea partidului UKIP
- DECLARAŢII CONTROVERSATE: "Marea Britanie va rămâne membră a Uniunii Europene"
- Efectul #BREXIT. Vânzările de maşini în Marea Britanie AU SCĂZUT în raport cu Europa de Vest
- Obama, încrezător că între Marea Britanie şi UE va exista o "tranziţie ordonată" spre o nouă relaţie