ATENTATUL SÂNGEROS din Nisa: Printre victime NU SUNT cetăţeni moldoveni
În acest moment, printre victimele atentatului de la Nisa nu sunt cetăţeni moldoveni. Informaţia vine de la ambasada Moldovei în Franţa, care a precizat că, deocamdată, nu a fost stabilită identitatea tuturor celor care au avut de suferit. Moldovenii s-au solidarizat cu francezii, au depus flori şi au aprins lumânări la Ambasada Franţei de la Chişinău.
Această femeie nu a închis un ochi toată noaptea, de grija rudelor stabilite la Nisa.
"Acum am sunat şi mi-au spus că au reuşit să plece acasă. Pur şi simplu, este norocul lor. Îi compătimesc şi mi-e milă de aceşti oameni. Haideţi să trăim în pace, deoarece este foarte greu să trecem peste asta"
Şi alţi oameni s-au solidarizat cu poporul francez:
"Îmi pare rău de ceea ce se întâmplă. Se întâmplă într-o ţară europeană. Condoleanţe pentru poporul francez."
"Îi compătimim, deoarece avem rude, prieteni, parteneri de afaceri în Franţa. Nu ne dorim ca aceste lucruri să se repete."
Şi oficiali de la Chişinău au depus flori şi au semnat în cartea de condoleanţe deschisă la Ambasada Franţei.
"Nu putem decât să fim şocaţi de acţiunile unora, că e un act terorist sau nu, dar cu siguranţă, regret, sincere condoleanţe pentru cele întâmplate şi suntem alături. Atunci când mor oameni nu există nicio scuză, nu există niciun motiv", a specificat preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.
"Este o lecţie pe care trebuie să o învăţăm cu toţii că terorismul naţionalitate, nu are hotare, de aceea trebuie unite eforturile tuturor din această lume pentru a face tot posibilul ca asemenea acte să nu se mai repete", a menţionat premierul, Pavel Filip.
Şi prim-vicepreşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, a transmis condoleanţe familiilor îndurerate ale victimelor masacrului din Franţa. El a scris pe pagina sa de facebook că tragedia de la Nisa ne arată încă o dată că trăim într-o lume nesigură, că marile puteri ale lumii trebuie să se unească în jurul unui singur obiectiv comun, întărirea securității, dar și o luptă comună hotărâtă împotriva terorismului, cea mai mare amenințare a zilelor noastre.
Teribilul atac a fost condamnat şi de preşedintele ţării, Nicolae Timofti. Printr-un mesaj postat pe o reţea de socializare, şeful statului a scris că terorismul ia forme nebănuite. Iar marile metropole europene au devenit prea des ţinta atacatorilor.
Iar ambasadorul Franţei în Moldova, Pascal Vagogne, le-a mulţumit cetăţenilor şi autorităţilor pentru susţinere.
"Aş dori pur şi simplu, să mulţumesc Moldovei, autorităţilor şi cetăţenilor săi pentru solidaritate pe care o deminstrează. Ea ne încălzeşte inima", a zis ambasadorul Franţei în Moldova, Pascal Vagogne.