CRIMĂ ODIOASĂ la Cantemir! Un tată şi-a OMORÂT cu bestialitate copiii minori
Trei copii au fost omorâţi, noaptea trecută, de propriul tată. Tragedia a avut loc în satul Vâlcele din raionul Cantemir.
Potrivit informaţiilor preliminare, este vorba despre trei băieţi de un an, patru ani și, respectiv, de șase ani.
Mama copiilor nu era acasă în momentul crimei. Tatăl, în vârsta de 33 de ani, și-ar fi înjunghiat copiii, și ulterior, a încercat să se sinucidă.
Acesta a lăsat şi o scrisoare de adio, în care îi spune soţiei că o iubeşte. Tot el a şi chemat poliţia.
Acum acesta este internat în spitalul din Cantemir. Poliţia mai spune că bărbatul nu era în stare de ebrietate în timpul crimei odioase.
"Care este motivul urmează să stabilească expertiza psihiatrică și acțiunile de urmărire penală. Pedeapsa prevede de la 15 la 25 de ani cu detenție pe viață. Starea lui este gravă. El nu este conștient. Medicii ne spun că va trăi. Aparent au fost niște tăieturi. Se presupune că ar fi fost copiii tăiați. În urma cercetării la fața locului a fost găsite uneltele, cuțitele, care se presupune că ar fi arma omorului", a spus şeful Inspectoratului General al Poliţiei, Alexandru Pânzari.
Tot mai mulți copii devin victime ale abuzurilor. Potrivit Ministerului Educației, pe parcursul semestrului doi al anului şcolar 2015-2016, au fost înregistrate peste 5.100 de cazuri de violență asupra copiilor, cu aproape 200 mai multe decât în primul semestru.
Cele mai multe abuzuri se referă la violența fizică, fiind înregistrate peste 2.600 de cazuri.
Peste 2.400 de cazuri de abuz vizează violența emoțională și, respectiv, neglijenţa. Peste 60 de copii au fost exploatați prin muncă, iar 27 au fost abuzați sexual.
Majoritatea cazurilor au fost raportate de către profesori, părinți și copii.
Potrivit Ministerului Educației, creșterea numărului de abuzuri se explică prin faptul că toate cazurile sunt raportate.
- DISPERARE! Un bărbat AMENINŢĂ că îşi aruncă casa în aer dacă familia îi va fi evacuată (VIDEO)
- GREU DE CREZUT, DAR ADEVĂRAT! O ţărancă din Rusia a născut 69 de copii. Cum a fost posibil
- A îngropat peste 10.000 de copii avortați în 15 ani. Motivul te va lăsa fără cuvinte
- TRAGEDIE la Cantemir! Un bărbat şi-a pierdut viaţa în timp ce se scălda într-un lac
- S-au născut în cămaşă! Doi copii au scăpat nevătămaţi dintr-un accident rutier la Orhei (FOTO/VIDEO)
- Cele două asistente băute la spital au fost CONCEDIATE. Reacţia Ministrului Sănătăţii