Tentativa de lovitură de stat în Turcia, cap de afiş în presa internaţională
Puciul din Turcia este cap de afiş în presa internaţională. Reuters scrie că încercarea militarilor de a lua ţara sub asediu a fost una neorganizată şi a fost învinsă de tehnologia secolului 21 şi de puterea oamenilor.
Jurnaliştii de la CNN scriu că lovitura de stat din Turcia reprezintă un exemplu clar de instabilitate într-o ţară musulmană care, până acum, a fost un model de democrație, creştere economică şi prosperitate.
Al Jazeera notează că cetăţenii turci sunt speriaţi, pesimiști şi nesiguri de viitorul ţării lor. Jurnaliştii au făcut aceste concluzii în urma unor dezvăluiri ale tinerilor din Turcia, după tentativa militarilor de a lua puterea din ţară.
Iar postul de televiziune Euronews scrie că, după evenimentele din noaptea de vineri spre sâmbătă, relaţiile dintre Turcia şi Statele Unite se vor răci.
Pe de altă parte, publicaţia RIA Novosti, care îl citează pe un politolog rus, titrează că NATO va susţine în continuare statul turc. Asta deoarece Turcia este un membru important şi dispune de a doua cea mai mare armată dintre statele Alianţei Nord-Atlantice.
Digi24 transmite că lovitura de stat eşuată din Turcia a avut şi un efect neaşteptat: a determinat partidele din Parlamentul Turciei, care de obicei nu se pot înţelege, să adopte o poziţie comună.
- Liderul forţelor aeriene, RĂPIT de soldaţii rebeli care au încercat să comită O LOVITURĂ DE STAT în Turcia
- Turcia: 2.750 de judecători AU FOST DEMIŞI după tentativa de lovitură de stat
- Aeroportul Ataturk din Istanbul şi-a reluat activitatea în urma tentativei eşuate de lovitură de stat
- Bulgaria trimite sute de militari pentru a întări frontiera cu Turcia
- Liderii mondiali sunt cu ochii pe situaţia din Turcia şi condamnă dur tentativa loviturii de stat
- Canada cere Turciei să evite "orice pedeapsă colectivă" în urma tentativei de lovitură de stat eşuate