Pokemon GO, RISC AL SECURITĂŢII NAŢIONALE în China. De ce se tem autorităţile
Aplicaţia "Pokemon GO", care a devenit cunoscută în întreaga lume la mai puţin de o săptămână de la lansarea sa oficială, este considerată un posibil risc al securităţii naţionale în China, informează Reuters.com, citat de Mediafax.
Nu toată lumea iubeşte Pokemon GO, jocul de pe mobil care s-a dovedit a fi un succes masiv în întreaga lume, imediat după lansarea sa, ce a avut loc în urmă cu doar o săptămână.
Prin aplicaţie jucătorii pot merge pe jos, în realitate, în propriul cartier, pentru a vâna şi captura personaje de desene animate virtuale, care apar pe ecranele telefoanelor lor inteligente prin scanare, cu ajutorul camerei foto. Aplicaţia a primit acuze în Statele Unite ale Americii, după mai multe cazuri de furt de telefoane, de la utilizatori distraşi şi după ce au avut loc accidente auto din neatenţia şoferilor care vânau pokemoni în timp ce conduceau sau a pietonilor care traversau strada captivaţi de joc.
Un senator din Statele Unite chiar le-a cerut dezvoltatorilor jocului să clarifice felul în care funcţionează sistemul lor de protecţie şi confidenţialitate a datelor.
Deşi jocul nu este disponibil în China, cea mai mare piaţă de desfacere a telefoanelor mobile inteligente şi a jocurilor online din lume, unii oameni de acolo se tem ca aplicaţia ar putea deveni un virus "trojan" pentru acţiuni ofensive, în mâna Statelor Unite şi a Japoniei.
În teoria conspiraţiei, Japonia Nintendo Co Ltd, care deţine franciza Pokemon, împreună cu Google ar putea deduce foarte uşor unde sunt bazele militare chineze, plasând personaje în diverse locuri şi observând locaţiile în care utilizatorii nu pot merge pentru a le captura, din cauza restricţiilor de acces.
"Apoi, în cazul unui război, Japonia şi SUA pot viza cu uşurinţă rachetele ghidate, iar China ar putea fi distrusă de invazia unui joc japonez-american", a fost una din declaraţiile comunităţii celor deranjaţi de aplicaţia Pokemon Go, care a circulat pe site-ul Weibo.com.
Purtătorul de cuvând al Ministerului de Externe din China, Lu Kang, a declarat că nu a primit niciun fel de raport cum că jocul ar putea reprezenta un risc la securitatea naţională şi că nu a avut timp să se joace cu astfel de lucruri. Acesta nu a dat detalii suplimentare.
Alte ministere guvernamentale nu au răspuns la întrebările despre joc trimise prin fax de către Reuters.
- Pokemon Go a creat o adevărată isterie. Oamenii aleargă zilnic ca să prindă monstruleții virtuali
- Mania Pokemon Go a cuprins şi Moldova. Mii de utilizatori şi-au instalat ilegal aplicaţia
- Știrile PUBLIKA.MD 15 iulie 2016 VIDEO EXCLUSIV ONLINE
- ATENTATUL SÂNGEROS din Nisa: Guvernul belgian convoacă un consiliu de securitate
- Pokemon Go cucereşte Moldova. Unde te poţi juca şi unde sunt cele mai multe pokestop-uri
- Pokemon Go, invitat la Jocurile Olimpice de la Rio. Primarul orașului a lansat invitația online