Moldova pe locul 12 în lume după numărul de accidente rutiere
Viteza excesivă şi drumurile proaste sunt principalele motive ale producerii accidentelor rutiere în Moldova. Este concluzia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care a constatat că, după numărul de persoane decedate în astfel de accidente, ţara noastră e pe locul 12 în lume.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, cele mai multe accidente se produc duminca, vinerea şi luni, în intervalul orelor 16-22 . Cel puţin aşa a fost în 2009, când a fost realizat studiul. Fiecare al doilea accident rutier se produce din cauza vitezei excesive, iar într-un caz din trei de vină este starea proastă a drumurilor.
Cele mai multe victime au între 5 şi 29 de ani, în majoritatea lor bărbaţi. Autorii studiului apreciază că această statistică neagră mai are o cauză: creşterea numărului de automobile din ţară.
Astfel, dacă în 2004 în Moldova erau înmatriculate aproape 400 de mii de autovehicule, în 2009 acest număr practic s-a dublat. Studiul efectuat de către Organizaţia Mondială de Sănătate a fost lansat în cadrul raportului Mondial privind starea globală asupra siguranţei rutiere.