Tiraspolul AMENINŢĂ Chişinăul şi Kievul cu un RĂSPUNS DUR. De ce este indignată administraţia separatistă
Tiraspolul ameninţă Chişinăul şi Kievul cu un răspuns dur pentru acţiunile pe care le califică drept blocadă economică a regiunii. Administraţia separatistă este indignată de faptul că Ucraina permite transportul feroviar de mărfuri în stânga Nistrului numai prin gările controlate de autorităţile constituţionale de la Chişinău.
Ca reacţie, Tiraspolul a anunţat că va introduce taxe suplimentare pentru tranzitul feroviar al mărfurilor prin regiune, dar şi va institui cerinţe mai dure privind siguranţa locomotivelor şi vagoanelor din Ucraina şi Moldova.
Administraţia regiunii insistă să gestioneze de sine stătător segmentul de cale ferată din zonă.
În replică, directorul general al întreprinderii Calea Ferată a Moldovei, Iurie Topală, a declarat că acest lucru este exclus, pe motiv că, potrivit normelor internaţionale, doar Chişinăul oficial are astfel de atribuţii.
În acelaşi timp, reprezentanţii Biroului pentru Reintegrare au anunţat că subiectul va fi discutat, joi, la o întrunire cu experţi de la Tiraspol.
Transnistria
- Transportul de mărfuri a înregistrat o scădere în luna august. Datele Biroului Naţional de Statistică
- O nouă lovitură pentru locuitorii din Crimeea! Ce s-ar putea întâmpla în luna octombrie
- Exportul și importul de mărfuri în ţară scade pentru a zecea lună consecutiv
- Compromis între Kiev și Moscova. Până când vor avea voie TIR-urile rusești să tranziteze Ucraina
- Transportatorii moldoveni au dat de chilipir, după cearta tirurilor între Kiev şi Moscova
- Republica Moldova va adera la Convenția vamală relativă la containere