Prejudicii de MILIOANE pentru bugetul statului. Trei bărbaţi, REŢINUŢI
Trei bărbaţi cu vârstele cuprinse între 27 şi 47 ani, originari din Chişinău şi Dubăsari, directori la trei firme specializate în comercializarea materialelor pentru construcţii, au fost reţinuţi şi documentaţi penal de către oamenii legii.
Bărbaţii sunt bănuiţi de evaziune fiscală în proporţii deosebit de mari.
Potrivit primelor informaţii, aceştia ar fi prejudiciat bugetul statului cu aproximativ 3.000.000 lei, care au creat o schemă frauduloasă pe parcursul anilor 2015-2016, transportând cărămidă şi alte materiale pentru construcţii din regiunea transnistreană.
În cadrul acţiunilor de urmărire penală şi de investigaţii, poliţiştii în conlucrare cu procurorii au constatat că aceştia asigurau transportarea frauduloasă a cărămizii din regiunea Tiraspol, în lipsa actelor necesare de provenienţă cu scopul de a se eschiva de la efectuarea plăţilor impozitelor către stat.
În urma percheziţiilor efectuate de către forţele de ordine la oficiile întreprinderilor din Capitală, procurorii şi poliţiştii au depistat acte de evidenţă contabilă care demonstrează ilegalităţile admise de către factorii de decizie, tehnică de calcul cu informaţii dubioase, ştampile, registre de evidenţă şi ciorne, precum şi mijloace financiare încasate în numerar.
În acest context toiţi trei bănuiţi au fost reţinuţi pe un termen de 72 de ore în izolatorul Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău şi riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 60 000 lei la 100 000 lei sau închisoare de pînă la 6 ani.
Contabilii şefi ai întreprinderilor şi-au recunoscut acţiunile ilegale şi sunt cercetaţi penal în stare de libertate.
Cazul este investigat de Poliţia şi Procuratura sectorului Ciocana.
Social
- Serviciul Vamal şi Inspectoratul Fiscal au semnat un Memorandum de colaborare şi schimb de informaţii
- Legea privind Bugetul de Stat a fost VOTATĂ ÎN ULTIMA LECTURĂ. Cheltuieli şi venituri prognozate
- VESTE BUNĂ! A fost VOTAT proiectul privind majorarea pensiilor şi alocaţiilor
- Evaziune de aproape trei milioane de lei la o fabrică de producere a alcoolului (VIDEO)
- Lionel Messi a fost condamnat la 21 de luni de ÎNCHISOARE
- DESCINDERI la un Cazino din Capitală. Ce prejudiciu a cauzat bugetului de stat (FOTO/VIDEO)