Situaţie ALARMANTĂ la Basarabeasca! 1.500 de angajaţi ai "Căii Ferate" nu au primit salariile de luni de zile
Peste 1.500 de angajați ai "Căii Ferate" din raionul Basarabeasca nu și-au primit salariile de patru luni. Întreprinderea nu dispune de bani pentru a le achita lefurile. Problema ar putea fi rezolvată odată cu relansarea tronsonului de cale ferată Basarabeasca-Berezino, care de mai mulți ani este nefuncțional.
Subiectul a fost discutat, astăzi, de aleșii locali și de ministrul Economiei, Octavian Calmîc.
Tronsonul Basarabeasca-Berezino, destinat tranzitului de mărfuri, nu mai este funcțional din 2000. În anul 2015, autoritățile moldovenești și cele ucrainene au semnat un acord ca segmentul să fie reconstruit. Lucrările însă bat pasul pe loc.
"Sunt afectat de starea jalnică a căii ferate. Mi-au spus că totul este în realizare, în reorganizare. Vom aștepta. Ne-au spus că în toamnă se va rezolva această întrebare", a declarat primarul oraşului Basarabeasca, Valentin Cimpoieş.
Ministrul Economiei, Octavian Calmîc, a promis că va organiza, în cel mai apropiat timp, mai multe ședințe cu reprezentanți ai Ministerului Transporturilor.
"Pe de o parte trebuie să facem reorganizarea acestei întreprinderi, pe de altă parte să valorificăm acele resurse financiare care ne sunt puse la dispoziție de către donatorii externi pentru modernizarea Căii Ferate a Moldovei. Este vorba de creditul de 100 de milioane de dolari", a declarat ministrul Economiei, Octavian Calmîc.
Tronsonul Basarabeasca-Berezino are o lungime de 24,5 kilometri, dintre care 2,5 kilometri sunt pe teritoriului țării noastre.
Autoritățile moldovenești spun că sunt bani pentru construcția segmentului de pe partea moldovenească.
Urmează însă ca şi ucrainenii să identifice resursele necesare pentru reabilitarea porţiunii de cale ferată.
Economie
- Ministrul Economiei, Octavian Calmîc, vine la FABRIKA. Adresează-i AICI o întrebare
- Calmîc: Economia ţării noastre este stabilă, iar toate cheltuielile sunt acoperite din buget
- Ministrul Economiei va pleca într-o vizită de lucru în Rusia. Subiecte importante care vor fi discutate
- Un bărbat din Străşeni, lovit de tren, în timp ce mergea pe marginea căii ferate
- Ministrul Economiei, Octavian Calmîc, pleacă într-o vizită de lucru la Kiev
- Octavian Calmîc s-a întâlnit cu oficialii de la Kiev. Despre ce s-a discutat în cadrul întrevederilor