Angajații Inspectotatului Național de Patrulare, răsplătiți pentru salvarea vieții unui copil (GALERIE FOTO)
Angajații Inspectotatului Național de Patrulare al IGP sunt răsplătiți pentru atitudinea conștiincioasă față de atribuțiile funcționale, responsabilitate în activitate, dedicaţie și înalt profesionalism, ofițerii de patrulare au primit mențiuni din partea ministrului de interne
Astfel, trei angajați au fost menționați de către ministrul afacerilor interne, Alexandru Jizdan pentru că au salvat viața unui copil.
Doi inspectori au fost premiați cu distincția MAI Crucea ”Pentru Merit” de clasa II, iar unul cu ”Diplomă de onoare”.
În cadrul evenimentului, ministrul Alexandru Jizdan a reiterat, că poliția este în măsură să răspundă, în mod eficient și în timp util, la diferite acțiuni.
”Cetățenii trebui să fie conștienți de faptul că au posibilitatea de a apela la ajutorul poliţiei și de a obține un sprijin concret în contextul siguranței lor şi securităţii celor dragi”, a menționat ministrul.
Actualitate
- MAI s-a autosesizat în cazul unui articol al Centrului de Investigaţii Jurnalistice din Moldova
- Federaţia Moldovenească de Fotbal a semnat un acord de colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne
- Ministrul Alexandru Jizdan a vizitat copiii de la Centrul de reabilitare şi recreare al MAI (FOTO)
- Emoţii mari la Academia "Ştefan cel Mare". O nouă generație de polițiști, în serviciul societății (FOTO)
- Poliţia a premiat cele două persoane care au salvat viaţa bebeluşului aruncat de mamă la gunoi
- Poliţiştii din Moldova vor învăţa tehnici de luptă şi de autoapărare