Se cere ajutor! Poliţiştii din întreaga ţară pe urmele lui Platon pentru a-l găsi şi a-l reţine
Veaceslav Platon, supranumit raiderul nr. 1 în CSI, ar fi coordonat furtul de la Banca de Economii. El este acuzat că ar fi luat din această instituţie financiară peste 800 de milioane de lei. Anunţul a fost făcut de şeful Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari.
În acest context, urmare a demersului parvenit din partea Centrului Național Anticorupție, privind stabilirea locului aflării lui Platon Veaceslav Nicolae, în vârstă de 43 de ani, domiciliat în municipiul Chișinău, anunțat în căutare internațională, Inspectoratul General al Poliției a orietat întreg efectivul din țară în vederea stabilirii locului aflării și reținerii acestuia.
Astfel, în toate Inspecatoratele de Poliție din țară au fost afișate orientări.
Cetățenii care dispun de informații despre locul aflării lui Platon Veaceslav, sunt rugaţi să informeze Poliția la 902, 078710293 sau 069888606.
Menţionăm că pe numele lui Platon a fost emis mandat internaţional de arestare pentru 30 de zile şi că este anunţat în urmărire internaţională.
De dimineață au fost întreprinse percheziții la mai multe bănci și firme din țară, dar și în oficiile și domiciliile unor persoane bănuite de furtul de la BEM. Pin urmare, două persoane au fost reținute şi alte două citate. Încă două urmează să fie găsite.
Citeşte şi: Veaceslav Platon ar fi coordonat furtul de la BEM şi ar fi furat peste 800 de milioane de lei