ALARMANT: Peste 3.000 de migranți au murit în Marea Mediterană
Peste 3.000 de migranți și refugiați și-au pierdut viața în Mediterană de la începutul anului, în timp ce peste 250.000 de persoane au reușit să realizeze traversarea pentru a ajunge la destinație, a anunțat marți Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), relatează AFP, scrie agerpres.ro.
"Descoperirea a 39 de cadavre recuperate pe coastele libiene în această săptămână ridică numărul victimelor la 3.034", a explicat OIM într-un comunicat, precizând că numărul acestora este mult mai ridicat decât acela al persoanelor decedate înregistrate în primele șapte luni ale lui 2015, care este 1.917.
OIM a anunțat vineri că din luna ianuarie până în prezent a înregistrat 2.977 de decese. Începând din luna martie, s-a înregistrat o medie zilnică de 20 de migranți morți în Mediterana, conform organizației.
Externe