Turcia și Rusia au ajuns la un acord cu privire la centrala nucleară Akkuyu și Turkish Stream
O decizie politică a fost luată pentru a continua lucrările la gazoductul Turkish Stream precum și la centrala nucleară de la Akkuyu, a declarat marți ministrul turc al Economiei, Nihat Zeybekci, la finalul unei reuniuni cu omologul său rus Alexander Novak, transmite Tass, scrie MOLDPRES.
"Sîntem gata pentru construcția primei linii a gazoductului Turkish Stream. Acest proiect este avantajos pentru ambele țări", a declarat Nihat Zeybekci. Potrivit oficialului turc, la reuniunea dintre președintele rus, Vladimir Putin, și omologul turc Tayyip Erdogan, care ar urma să aibă loc la Sankt Petersburg în data de 9 august, va fi dat "impulsul final" pentru proiectul Turkish Stream.
"Ministrul turc al Economiei, Nihat Zeybekci, l-a asigurat pe Alexander Novak că în prezent partea turcă a eliminat toate obstacolele legale pentru construcția centralei nucleare de la Akkuyu și de asemenea sprijină proiectul Turkish Stream", se arată într-un comunicat publicat de Ministerul rus al Energiei.
În 2011, Turcia și compania rusă Rosatom au semnat un acord pentru a construi și opera o centrală nucleară cu patru reactoare, de 1.200 megawați, în provincia Mersin de pe coasta Mării Mediterane. Inițial, Rosatom a promis că primul reactor va fi gata pînă în anul 2019.
În luna noiembrie a anului trecut, un avion militar rus a fost doborît de către armata turcă, ceea ce a provocat cea mai gravă criză diplomatică dintre Turcia și Rusia de după Războiul Rece. Din cauza tensiunilor apărute între cele două țări, în luna decembrie 2015, Rusia a suspendat lucrările la proiectul gazoductului Turkish Stream, o conductă de gaze care ar urma să traverseze Marea Neagră pînă la granița dintre Turcia și Grecia, de unde ar putea ajunge la consumatorii din sudul Europei.
- CAUZA incendiului devastator de la Piața Centrală. Anunțul făcut la ședința Primăriei
- Gazprom va propune UE să aprovizioneze cu gaze sudul Europei prin Marea Neagră
- Acord între SUA şi Rusia. Cele două ţări îşi vor coordona atacurile efectuate în Siria
- Acord ratificat! Rusia își va instala mai multe sisteme de apărare antiaeriană pe teritoriul Armeniei
- SUA şi Rusia ar fi ajuns la un acord pentru o cooperare militară mai strânsă în Siria
- Turcia: Investitorii nu trebuie să fie îngrijorați din cauza situației din ţară