Biserica ortodoxă va avea încă doi sfinți! Unde pot merge credincioşii pentru rugăciuni
Biserica ortodoxă va avea încă doi sfinți. Este vorba despre Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni și Fericita Agafia de la Cușelăuca. Slujbele de canonizare a celor doi vor avea loc în data de 3 și, respectiv, 24 septembrie în cadrul mănăstirilor unde au fost înmormântați aceștia.
Potrivit preoților este pentru prima dată când va fi oficiată o slujbă de canonizare în țara noastră, iată de ce pregătirile au loc cu mare sfințenie.
"Pregătirea constă mai mult în cea sufletească. Un astfel de eveniment la noi în țară nu a fost de când există biserica ortodoxă din Moldova. Republica Moldova se va învrednici ca să aibă un sfânt, la care să aibă posibilitatea fiecare să vină să se închine la moaștele lui", a spus stareţul Mănăstirii Căpriana, Filaret Cuzmin.
Până acum, oameni din toată țara veneau să se închine la mormântul mitropolitului.
Pentru moaștele mitropolitului va fi pregătită o raclă, iar locul în care fi amplasată în biserică a fost deja amenajat.
"Evenimentul este unul crucial pentru biserica noastră ortodoxă din Moldova. Este foarte importantă această canonizare pentru biserică, pentru popor, întrucât Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni a fost primul mitropolit al Eparhiei Chișinăului și Hotinului”, a spus episcopul de Soroca, Ioan Moşneguţu.
Osemintele Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni vor fi deshumate în perioada 30 - 31 august şi vor fi păstrate în mănăstirea Căpriana.
Slujba de canonizare a Fericitei Agafia va avea loc la Mănăstirea Cușelăuca, raionul Șoldănești. La moaștele sfintei, credincioșii deja se pot închina, iar potrivit oamenilor, acestea fac întradevăr minuni.
La slujbele de canonizare din septembrie vor participa toți ierarhii și episcopii din Moldova, dar şi reprezentanţi ai bisericii din Ucraina, Rusia şi Grecia.
Actualitate
- Creștinii ortodocși celebrează Duminica Mironosiţelor. Ce se ascunde în spatele acestei sărbători
- O icoană făcătoare de minuni din Grecia, adusă la mănăstirea Ciuflea din Capitală (FOTO)
- Adevărată MINUNE! MII DE OAMENI vin pentru a se ruga la această icoană. Unde se află
- Biserica Ortodoxă de stil vechi sărbătoreşte Naşterea lui Ioan Botezătorul
- Enoriaşii au dat buzna. O icoană făcătoare de minuni a fost adusă în satul Suruceni
- Biserica ortodoxă din Rusia ţine pasul cu tehnologia! Credincioşii vor avea propriul messenger (VIDEO)