ASCUNS ÎNTR-UN LAN CU FLOAREA-SOARELUI! Cum a fost prins un tânăr bănuit de comiterea unui omor
Doi tineri, cu vârsta de 21 şi 27 de ani au fost reţinuţi de poliţiştii de frontieră, fiind bănuiţi de săvârșirea infracțiunilor de omor și sustragerea bunurilor materiale.
În primul caz, la nivelul Sectoarelor Poliției de Frontieră ”Criva” și ”Briceni” a parvenit solicitarea din partea reprezentanților Inspectoratului de Poliție Briceni, privind reţinerea unui moldovean de 21 de ani, care este bănuit în comiterea unui omor. Tânărul a încercat să se ascundă, după ce a înjunghiat pe amicul său de pahar.
Urmare a acțiunilor întreprinse operativ, polițiștii de frontieră au reușit să rețină persoana bănuită, ascunsă într-un lan de floarea-soarelui din apropierea orașului Lipcani. Conform procedurilor legale, tânărul a fost predat Inspectoratului de Poliţie Briceni pentru continuarea cercetărilor și luarea măsurilor ce se impun.
În cea de-a doua reținere, în punctul de trecere Ocnița-feroviar, un călător a solicitat ajutorul polițiștilor de frontieră, în vederea identificării unei persoane necunoscute care i-a sustras poșeta, unde avea actele de identitate şi mijloace financiare.
La scurt timp, în sala de așteptare a gării, oamenii legii au identificat un bărbat de 27 de ani, pe care victima l-a recunoscut ca cel ce i-a sustras bunurile.
Tânărul moldovean a fost transmis angajaţilor Inspectoratului de Poliţie Ocniţa, pentru elucidarea tuturor circumstanțelor infracțiunii.
- Arest prelungit pentru ofițerul CNA prins că a luat mită de la președintele Federației de Baschet
- Prins cu mâţa-n sac! Un poliţist din Hînceşti, reţinut de CNA
- CRIMĂ TERIFIANTĂ în Capitală. Un tânăr l-ar fi ucis pe concubinul mamei sale
- Crimă oribilă în raionul Străşeni! Doi tineri au ÎNJUNGHIAT MORTAL şi VIOLAT o bătrână
- ŞOCANT! Un tânăr din raionul Briceni, ÎNJUNGHIAT MORTAL de un individ
- CE RUŞINE! Un tânăr a fost REŢINUT pentru furt din magazin