Analist: Veaceslav Platon a încercat să majoreze speculativ preţul acţiunilor Moldova Agroindbank
Veaceslav Platon a încercat, acum câteva luni, să vândă acţiunile pe care le deţine, prin diferite persoane şi firme interpuse, în cele mai mari bănci din Moldova. O spune analistul economic Victor Gurău. Potrivit lui, Platon a încercat să majoreze speculativ preţul acţiunilor Moldova Agroindbank, în luna aprilie, pentru a obţine o sumă cât mai mare pentru pachetul ce urma să fie vândut la bursa de valori, conform deciziei BNM.
În doar câteva zile, preţul acţiunilor Moldova Agroindbank a săltat cu peste 140 de procente, de la 1.100 la 2.660 de lei pentru o hârtie de valoare. Comisia Naţională a Pieţei Financiare a constatat că acest preţ a fost majorat artificial şi a cerut să nu fie luat în calcul.
"Semnalele au venit înainte de aprilie că acest tip, Veaceslav Platon, ar vrea să scape de povara activelor sub formă de acţiuni la diferite instituţii financiare şi evident, atunci când le cumperi pe preţ de exces de decapitalizare, doreşti să câştigi un ban mai mult", a precizat Gurău.
Analistul economic mai spune că un alt scenariu al lui Platon a fost să vândă pachetul de acțiuni, pe care îl deținea prin companii interpuse, fiului său. Dar și această inițiativă a eșuat. Ca urmare, aceste valori mobiliare au fost anulate, iar autorităţile din domeniu au cerut consiliului de administrație al băncii să emită acţiuni noi.
"Au vrut să se legalizeze printr-o singură operațiune. Adică operațiunea de vindere și cumpărare a acțiunilor concertat către feciorul lui Veaceslav Platon. Așadar dacă ar fi reușit această operațiune, înseamnă că feciorul lui Platon ar fi devenit proprietar de iure a celei mai mari instituții financiare-bancare cu drepturi depline și ca un cumpărător cu bună credință", a menţionat analistul politic.
Victor Gurău afirmă că Veaceslav Platon ar fi încercat să aplice schema iniţială şi în cazul altor bănci: "El vrea să scape nu numai de acestea, dar și de cele care le deține și la alte bănci. El deține acțiuni și la MoldovaAgroindbank, și la Moldinconbank, și la Victoriabank, așadar el vrea aceste active să le realizeze cu o capitalizare mai eficientă".
Recent, parlamentarii au votat în prima lectură pachetul de legi pentru înăsprirea măsurilor de securitate a sistemului bancar. Iar în august, la Chişinău urmează să vină o misiune tehnică a Fondului Monetar Internaţional. Experţii vor contribui la îmbunătăţirea legislaţiei în domeniu.