Gabi Balint, la meciul echipei sale de suflet
Deşi are un meci important cu Suedia în preliminariile Euro-2012, antrenorul naţionalei Moldovei Gabi Balint a croit timp şi a venit cu tricolorii la meciul echipei sale de suflet. Jucătorii selecţionatei s-au bucurat de o recreaţie, dar au declarat că au şi ce învăţa după confruntarea Daciei cu Steaua.
În plină perioadă de pregătiri pentru importantul meci cu Suedia din preliminariile Euro 2012, tricolorii au găsit timp, dar şi o bună ocazie pentru destindere. Selecţionerul Gabi Balint şi-a adus jucătorii la meciul fostei sale echipe cu Dacia. Balint a jucat la Steaua Bucureşti, cu care a câştigat în 1986 Cupa Campionilor Europeni.
"Da, Balint a decis să aducem echipa aici să ne recreem puţin, mai ales că este fosta echipă a lui", susţine antrenorul de portari, Adrian Bogdan.
"Noi am ieşit puţin să ne recreem şi cred că ne va prinde bine. Vedem şi un fotbal, Steaua este o echipă bună de la care avem ce învăţa", a spus fundaşul Moldova, Victor Golovatenco.
"Pentru noi acest meci este util pentru analiză. Sigur, ne mai odihnim, dar, de fapt, ne pregătim foarte serios pentru meciul nostru", a concretizat portarul Moldova, Stanislav Namaşco.
Naţionala Moldovei va efectua duminică ultimul antrenament acasă, iar luni dimineaţă va face deplasarea la Solna pentru meciul de marţi cu Suedia.