Valeriu Andronic, singurul fotbalist moldovean care a fost legitimat la cel puțin de 22 de cluburi
Valeriu Andronic este singurul fotbalist moldovean, care a fost legitimat în cariera sa la nu mai puțin de 22 de cluburi. Cu un asemenea număr de cluburi pe la care a trecut nu se mai poate lăuda nici un alt jucător de la noi. Andronici păstrează acasă o colecţie impresionantă de tricouri în care a intrat pe dreptunghiul verde.
"Am foarte mulţi prieteni, rude, apropiaţi, care îmi cereau de fiecare dată să le dau ceva după meciuri şi am împrăştiat foarte multe tricouri. Ceea ce a rămas acasă în colecţie e o amintire", a precizat Andronic.
Fotbalistul a evoluat în campionatele a 8 ţări, iar cele mai mari performanţe le-a obţinut în Kazahstan.
În anul 2010 el a marcat 8 goluri pentru Lokomotiv Astana şi a cucerit Cupa Kazahstanului. Jucătorul moldovean a fost inclus în lista celor mai buni 11 fotbalişti ai sezonului.
"A fost un antrenor neamţ, Holger Fach. El a avut încredere totalmente în mine, în jocul meu şi eu nu l-am dezamăgit", a spus fotbalistul.
Acum, mijlocaşul în vârstă de 33 de ani a făcut un nou pas în carieră. Andronic este antrenor-jucător la FC Academia Chișinău și nu are de gând să-şi agațe ghetele în cui.
"Experienţa acumulată o să mă strădui să o transmit tinerilor jucători. Ceea ce am acumulat pe parcursul anilor o să le predau lor ca să aplice aceste lucruri în teren", a declarat Valeriu Andronic.
Valeriu Andronic a bifat 36 de meciuri pentru echipa naţională a Republicii Moldova şi a înscris 4 goluri.
Sport