Sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei Ana a fost adus în țară (VIDEO)
Sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei Ana a fost adus în țară marți, pe Aeroportul Henri Coandă, scrie Agerpres.
Au fost prezenți principesa moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei române, principele Radu, principesa Elena, Alexander Philips Nixon, principesa Sofia, principesa Maria și Elisabeta Maria Biarneix, consilierul prezidențial Andrei Muraru, membri ai Casei Regale.
De la aeronava cu care a fost transportat și până la catafalc, așezat pe platforma aeroportului, sicriul, acoperit de pavilionul Reginei Ana și încadrat de doi Cavaleri ai Ordinului de Malta, a fost purtat pe umeri de opt militari ai Regimentului 30 Gardă "Mihai Viteazul".
A fost o oficiată o rugăciune catolică prezidată de arhiepiscopul-mitropolit Ioan Robu, împreună cu Petru Gherghel, episop romano-catolic de Iași, și Cornel Damian, episcop auxiliar de București, în prezența reprezentantului Patriarhiei Ortodoxe Române, arhiepiscopul Târgoviștei Nifon.
Apoi, sicriul a fost purtat la automobilul mortuar, cortegiul pornind spre spre Castelul Peleș.
Sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei Ana va fi așezat în Holul de Onoare al Castelului Peleș, până miercuri, la ora 18,30.
Custodele Coroanei, principesa Margareta, și Familia Regală vor fi prezenți la Sinaia.
Slujba de înmormântare a Reginei Ana este programată pentru sâmbătă, la ora 15,00, în Pronaosul Noii Catedrale de la Curtea de Argeș.
Ceremonia înmormântării va fi privată, în prezența Familiei Regale a României și a membrilor Familiilor Regale străine prezente.
Regina Ana a României a murit pe 1 august într-un spital din Elveția.
- DOLIU! Drapel coborât în bernă la Castelul Peleș din Sinaia
- Prim-ministrul Pavel Filip a transmis condoleanțe Casei Regale, după decesul Reginei Ana
- Preşedintele Nicolae Timofti şi-a exprimat regretul faţă de decesul Reginei Ana
- Preşedintele Parlamentului Andrian Candu îşi exprimă regretul faţă de moartea Reginei Ana
- Omagiu Reginei Ana: 13 august, ZI DE DOLIU NAŢIONAL în Republica Moldova
- O carte de condoleanţe în memoria Reginei Ana, deschisă la Chişinău