Pregătiri de 1 septembrie. Croitoresele muncesc de zor pentru a coase uniforme şcolare
Au mai rămas trei săptămâni până când va suna din nou clopoțelul, iar febra pregătirilor pentru şcoală se simte deja în Capitală. În ateliere e forfotă mare, croitoresele au primit comenzi cât pentru tot anul. Uniformele școlare pentru toate gusturile și buzunarele au umplut şi pieţele şi magazinele. În timp ce vânzătorii spun că au preţuri mai joase comparativ cu anii precedenţi, părinţii se plâng că hainele sunt prea scumpe.
Aproape 300 de uniforme trebuie să ajungă până vineri la Liceul "Miguel De Cervantes". Aşa că femeile din acest atelier muncesc de zor.
"Lucrăm la vestele pentru fete şi băieţi, sarafane, fustiţe. Lucrăm şi nopţile, mai iau şi acasă şi lucrez. Să reuşim să le dăm în timp. Cantitativ sunt în jur de 287 de copiii, am luat doar o parte din liceu pentru că nu reuşim în timp să le facem. Anul trecut am lucrat la un tip de stofă, anul acesta am trecut la ceva mai vesel pentru copiii ca să le placă şi lor să le placă", a explicat Jana Grosu, croitoreasă.
Un set cu fustă plisată, cămașă, vestă şi cardigan costă 1200 de lei. Pentru elevii claselor gimnaziale, uniforma este cu 200 de lei mai scumpă. Costumele sunt cusute la comandă, în Turcia.
"Aceasta este uniforma liceului Iulia Hajdeu, lucrăm cu ei deja de doi ani. E un stil mai casual, pentru pantalon tip casual, iată cu aceştia şi cu un maiou e un stil mai liber", a spus Corina Vicol, manager firmă uniforme şcolare.
Cei care îşi fac studiile în şcoli în care uniforma nu este obligatorie, pot alege ţinute din magazine sau pieţe:
"Am aşa pentru fetiţă un set, sarafan şi sacou. La ce preţ este?- 550 de lei, două piese, cu trei piese costă 650 de lei. - Pentru băieţi? -550 sacou împreună cu pantaloni".
"Am ales o bluză pentru şcoală. Îmi place când îmi cumpăr haine noi şi sunt frumoase".
"Totul este frumos, doar că este foarte scump. Cât o să trebuiască atât o să cheltuim deja. Nu avem încotro".
În total, pentru costum, pantofi, ghiozdan şi rechizite, părinţii trebuie să dea cel puţin trei mii de lei.