În cei 150 de ani de existență, Familia Regală a României a avut patru regi. Aceștia au fost Carol întâi, Ferdinand întâi, Carol al doilea și Mihai întâi. Monarhia a fost abolită în România în 1947, după instaurarea regimului comunist în ţară.

Începutul liniei dinastice a avut loc în data de 10 mai 1866, atunci când prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, german de origine, a fost numit domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei. Carol a participat la războiul ruso-turc, din anii  1877-1878, alături de țarul Alexandru al doilea al Rusiei, după care România și-a proclamat independența.

În urma acestui act, România devine regat, iar domnitorul devine rege în anul 1881, cu titlul de Carol întâi.    Monarhul a modernizat România prin construcţia mai multor poduri de fier, a patru mii de kilometri de cale ferată, a dispus modernizarea armatei și a ridicat biserici și școli.

Regele Carol întâi a murit în data de 10 septembrie 1914. Neavând urmași,  succesor la tron a fost numit Ferdinand întâi, nepotul de frate al regelui Carol întâi. Ajuns rege în timpul Primului Război Mondial,   Ferdinand întâi a condus trupele române în luptă împotriva Prusiei și a Imperiului Austro-Ungar, chiar dacă era reprezentat al unei dinastii prusace.

Pentru acest fapt, suveranul român a fost exclus din Casa Regală de Hohenzollern. După prima conflagrație mondială, în 1918, teritoriile românești s-au unit într-un singur stat.

Iar patru ani mai târziu, Ferdinand întâi este încoronat la Alba-Iulia drept rege al României Mari. În timpul domniei sale a fost introdus votul universal și a fost realizată reforma agrară. 

În anul 1925, Carol al doilea, fiul regelui Ferdinand întâi, renunță la tron în urma unei afaceri amoroase extraconjugale scandaloase, declanșând o criză dinastică.  Ulterior, Carol al doilea a fost trimis într-o călătorie în jurul lumii ca să uite de iubita sa.

Astfel, după moartea lui Ferdinand întâi, în 1927, rege al României a fost numit nepotul său Mihai întâi, la vârsta de numai șase ani. Fiind minor, țara a fost condusă timp de trei ani de o regență. În 1930, Carol al doilea se întoarce în România, îl detronează pe fiul său și devine rege.

Cu toate acestea, Carol al doilea pune în continuare mai presus viața privată decât treburile țării. Regele și-a exilat soția, iar amanta sa, Elena Lupescu, a fost adusă la București. În 1938, desființează partidele politice, ceea ce îi asigură puterea supremă în stat. Urmează așa-numita dictatura regală, până în 1940. 

În acel an România s-a confruntat cu trei ultimatumuri, prin care i se cere să cedeze Transilvania Ungariei, Bucovina de Nord și Basarabia Uniunii Sovietice și Cadrilaterul - Bulgariei.  Țara pierde aceste teritorii, iar Carol al doilea renunță din nou la tron în favoarea fiului său Mihai și pleacă în Portugalia.  

Prerogativele noului rege au fost limitate, în realitate România fiind condusă de generalul Ion Antonescu. Acesta decide să intre în război de partea Germaniei Naziste, în încercarea de a recupera Basarabia și Bucovina de Nord.

După ce a redobândit aceste teritorii, Mihai întâi nu a fost de acord cu înaintarea trupelor române peste Nistru, în interiorul URSS, alături de armata germană. În august 1944, suveranul a hotărât să treacă de partea aliaților, iar Antonescu a fost arestat.

Regele Mihai s-a opus instaurării autorităților comuniste, însă a fost obligat să abdice în 1947, sub amenințarea că în caz de refuz vor fi uciși o mie de tineri deținuți de comuniști.

Astfel, Mihai întâi a fost forțat să părăsească țara, i-a fost retrasă cetățenia şi confiscată averea. Monarhul fără țară s-a stabilit cu familia sa în Elveția. Mihai Întâi îşi recapătă cetăţenia română în 1997.