Traficanţi de droguri, în plasa poliţiei. Voiau să comercializeze marijuana unui ofițer sub acoperire
Un tânăr de 18 ani din satul Ochiul-Alb a fost reținut în flagrant în timp ce intenționa să comercializeze șase pahare de 200 ml de marijuana unui ofițer sub acoperire, pentru 3.000 de lei.
Tânărul este cercetat penal și dacă va fi găsit vinovat, riscă de la trei la șapte ani de închisoare.
Un alt caz de circulație a substanțelor narcotice a fost depistat în orașul Drochia.
Astfel, în cadrul măsurilor speciale de investigaţii, polițiștii au stabilit că un bărbat de 39 de ani, locuitor al orașului Drochia, consumă și păstrează substanțe narcotice la domiciliu.
În urma perchezițiilor efectuate, oamenii legii au depistat aproximativ 1 kg de substanţă vegetală, seringi cu diferite volume, vase cu resturi specifice în care s-au preparat substanţele narcotice și 10 sticle cu acetonă.
Suspectul este cercetat în stare de libertate. Acesta nu este la prima abatere de la legislație, anterior a fost judecat pentru infracțiuni similare.
În acest caz a fost iniţiată o cauză penală. Dacă i se va demonstra vinovăţia, bănuitul riscă până la șase ani de pușcărie.
Social
- Un moldovean suspectat de trafic internaţional de droguri riscă până la 7 ani de închisoare
- Marijuana în ghivece. Poliţia a desfiinţat o grupare care vindea droguri (FOTO)
- Afacere deconspirată! Kilograme de marijuana, depistate la doi indivizi din Capitală (VIDEO)
- Poliția a arestat în Mallorca 40 de indivizi suspectați de trafic de droguri