Classic Chişinău a debutat cu o remiză în preliminariile Cupei UEFA la Futsal
Classic Chişinău a debutat cu o remiză în preliminariile Cupei UEFA la Futsal. Campioana Moldovei a încheiat la egalitate partida cu formaţia norvegiană Sandefjórd, scor 2-2.
Classic a început bine partida şi a deschis scorul în minutul 4 prin Sergiu Nicolaiciuc.
Nordicii au restabilit echilibrul pe tabela de marcaj peste doar patru minute, când a înscris Devig.
Finalul meciului a fost unul interzis cardiacilor. Sandefjórd a preluat conducerea în minutul 36, însă Classic nu s-a lăsat bătută şi a reuşit să evite înfrângerea. Cu două minute înainte de finalul meciului golul egalizator a fost marcat de acelaşi Sergiu Nicolaiciuc.
În celălalt meci al grupei, nemții de la Hamburg Panthers au învins formația galeză Cardiff University cu scorul de 6-2.
Astăzi vor avea loc partidele etapei a doua. Classic va întâlni-o pe Cardiff University, iar Sandefjord se va duela cu Hamburg Panthers.
Meciurile grupei C din cadrul primei etape preliminare a Cupei UEFA se desfăşoară pe Futsal Arena FMF din comuna Ciorescu.
În faza următoare a competiției se califică doar câştigătoarea grupei.
- Gata de o nouă provocare. Progress Chişinău va debuta în preliminariile Cupei UEFA la futsal
- Progress Chișinău a debutat cu o victorie în preliminariile Cupei UEFA la fotbal în sală
- Progress Chişinău a fost umilită de HAALE-GOIK în ultimul meci din preliminariile Cupei UEFA la futsal
- Naţionala Moldovei de futsal a UMILIT-O pe cea a Andorrei
- Proaspăta campioană a Moldovei la futsal! Echipa Classic a primit trofeul şi medaliile de aur
- Jumătate de milion de lei pentru jucătorii campioanei Moldovei la futsal dacă se califică la Cupa UEFA