Filat vrea reforme. Vezi ce va urma după primul control
În cadrul vizitei de documentare la Ministerul Sănătății, premierul Vlad Filat a declarat că a discutat cu ministrul Sănătății despre agenda de reformă. Filat a menționat că lucrurile merg bine, dar sunt câteva rezerve.
Prim-ministrul a spus că una dintre problemele grave din sistemul sănătăţii este corupţia. "Vom acționa consolidat, pentru ca ceea ce ține de serviciile medicale să nu fie condiționat de ceva sau cineva", a punctat Filat.
De asemenea Vlad Filat a sugerat schimbarea directorilor de la Agenția medicamentului. "O problema nerezolvata este cea a prețurilor și a calității medicamentelor. Am solicitat ca Agentia medicamnetului să vina cu o reformă, dar și cu schimbarea conducerii", a punctat Filat.
Premirul a mai declarat că nu vede funcționarii ca venind dintr-un partid sau altul. "Cei care nu fac față, pleacă", a reiterat șeful guvernului.
Despre măsurile care urmează să fie luate pentru îmbunătățirea sistemului medical a vorbit și Andrei Usatîi. Acesta a declarat că Agenția medicamentului va fi restructurizată. "Instituția trebuie modificată din temelie. În următoarele 10 zile vom lua o decizie", a subliniat Usatîi.
Pentru combaterea coruției ministrul Sănătății susține că vor fi implementate mai multe metode. Prima ar fi informarea în masă a populației despre întregul pachet de servicii pentru care nu trebuie să plătească. "Plătesc acei care nu sunt informați", spune Andrei Usatîi.
Ministrul Sănătății a menționat că în sistemul medical se prevăd și creșteri salariale ale angajaților.