Un grup de veterani susţine apelul premierului de a sprijini integrarea în UE
Un grup de veterani de război din ţara noastră, participanţi la acţiunile de luptă din Afganistan şi la cele pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova a răspuns pozitiv apelului premierului Pavel Filip de a sprijini proiectul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană.
În scrisoarea adresată Premierului, se menţionează că veteranii de război constituie o parte constructivă a societăţii şi susţin eforturile Guvernului pentru consolidarea statului şi apărarea valorilor naţionale.
Totodată, aceştia se arată convinşi că programul de activitate a Cabinetului de miniştri, care are la bază Acordul de Asociere RM – UE, va aduce statului nostru dezvoltare şi va crea condiţii de viaţă demne pentru cetăţeni.
"Susţinem apelul Dumneavoastră la consolidarea societăţii în sprijinul proiectului de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Noi, cei care am trecut războiul, cunoaştem preţul păcii, de aceea considerăm că doar în pace, consolidare şi stabilitate putem, împreună, să ne făurim un viitor european. Noi avem opinii diferite, dar avem o ţară pentru care am luptat şi ne dorim ca ea să fie una prosperă, în rândul civilizaţiilor europene”, se mai spune în mesajul semnat de veterani.
Scrisoarea de susţinere este semnată de Uniunea Veteranilor "Sfântul Gheorghe Biruitorul”, Federaţia Veteranilor şi Rezerviştilor Structurilor de Forţă din Republica Moldova, Asociaţia „Credinţă Patriei” şi Uniunea Veteranilor din Afganistan.
În data de 4 august, prim-ministrul Pavel Filip a lansat un apel public prin care îndeamnă întreaga societate să se implice activ în construirea unei Moldove europene.
- Ambasada SUA la Chişinău i-a felicitat pe Pavel Filip şi pe Andrian Candu pentru realizările obţinute
- Prim-ministrul Pavel Filip a transmis condoleanțe Casei Regale, după decesul Reginei Ana
- MESAJUL premierului Pavel Filip: Astăzi am primit o veste bună pentru Republica Moldova
- APELUL lui Filip la consolidarea întregii societăți în sprijinul proiectului de integrare a Moldovei în UE
- Premierul Pavel Filip se bucură de simpatie şi susţinere din partea cetăţenilor
- O companie japoneză lansează un nou proiect investițional în Republica Moldova