Cea mai mare perlă din lume, în valoare de 100 de milioane de dolari, va fi expusă în Filipine
Cea mai mare perlă din lume va fi expusă în curând în Filipine, după ce mărgăritarul în valoare de 100 de milioane de dolari a fost recuperat dintr-o casă care a ars, arată Xinhua News citată de Agerpres.
Perla a fost descoperită în 2006 de un pescar în zona insulei Palawan, potrivit lui Aileen Amurao, de la biroul de turism din Filipine. Pescarul nu știa cât de mult valora perla găsită și a păstrat-o pentru a-i aduce noroc, a declarat Amurao.
Localnicul s-a hotărât să predea perla autorităților abia după ce locuința sa a ars. ''Acum avem nevoie de ajutor din partea unui gemolog pentru a o evalua'', a spus Amurao.
Perla are 67 de centimetri lungime, 30,5 centimetri lățime și cântărește 34 de kilograme. Recordul precedent a fost deținut de perla Lao Tze, care cântărește 6,4 kilograme și care a fost evaluată la 35 de milioane de dolari. Și această perlă a fost găsită tot în apropiere de insula Palawan.
- O comoară a cărei valoare este estimată la MILIOANE de dolari a fost descoperită în oceanul Atlantic
- Comoara de la târgul de vechituri. DESCOPERIREA făcută de un bărbat în interiorul unui dulap
- COMOARA DIN GARAJ. Descoperirea uimitoare făcută de un colecţionar al modelelor rare Mercedes
- SENZAŢIONAL! O comoară care valorează câteva milioane de dolari a fost găsită în Spania
- COMOARĂ DE VÂNZARE! Un BMW E21 exclusivist atrage toate privirile fanilor mărcii (VIDEO)
- Oraşul-oglindă al lui Dumnezeu. Locul în care toate clădirile sunt vopsite în albastru