Stadion de 350 de milioane. FC Los Angeles se pregăteşte minuţios de debutul în Major Soccer League
FC Los Angeles se pregăteşte minuţios de debutul în Major Soccer League în 2018. Până atunci clubul va avea propriul stadion cu o capacitate de 22 de mii de locuri.
Cheltuielile pentru construcţia arenei "Banc of California Stadium" se ridică la 350 de milioane de dolari. Printre co-proprietarii clubului se numără actorul holywoodian Will Ferrell, dar şi fosta vedetă a baschetului profesionist nord-american, Earvin "Magic" Johnson.
După construcţia arenei, clubul planifică să câştige anual nu mai puţin de 129 de milioane de dolari. Banii ar putea veni din vânzarea biletelor la meciurile echipei FC Los Angeles, din organizarea concertelor şi conferinţelor, dar și din alte activități.
Conform proiectului, pe teritoriul arenei vor fi amplasate câteva restaurante şi un centru comercial.