Oraşul italian Amatrice, MORMAN DE RUINE. Oamenii au pierdut tot ce au agonisit o viaţă (VIDEO)
Cutremurul din Italia a distrus localități întregi. Orașul din munți Amatrice, cunoscut pentru locurile pitorești și clădirile medievale, s-a transformat în câteva secunde într-un morman de ruine.
Oamenii au pierdut tot ce au agonisit o viaţă, iar ceasul din turn, care a bătut peste 800 de ani, ieri s-a oprit.
În Amatrice casele au fost făcute una cu pământul, iar în locul lor sunt acum tone de moloz. Aproape nicio o clădire din centrul istoric nu a mai rămas în picioare. Ceasul de pe turnul care datează din secoul 13 arată ora 03:36, ora tragediei.
Amatrice era o destinație pitorească, unde oamenii din orașe veneau pentru se bucura de răcoarea muntelui. Tot aici a fost creat amatriciana, unul dintre cele mai cunoscute sosuri pentru paste, din roșii, bacon și parmezan.
Turiști din toată lumea erau atrași de frumusețea locului și bucătăria excepțională.
Localitatea împrejmuită de munții Apenini era raiul păstorilor, iar brânză de aici este vândută în toată Italia.
În Amatrice locuiesc aproape 3.000 de oameni.