BCE: Creşterea cheltuielilor în ţările din centrul zonei euro ar putea ajuta economiile mai slabe
Creşterea cheltuielilor în ţările din centrul zonei euro ar putea ajuta economiile mai slabe de la periferia zonei euro, într-un moment în care dobânda de referinţă practicată de Banca Centrală Europeană este la nivelul zero, se arată într-un raport publicat joi de BCE, transmite Reuters, scrie economica.net.
Autorii raportului susţin că este nevoie de stimulente fiscale în ţările din centrul zonei euro, care să contracareze efectele reformelor structurale care au redus, temporar, preţurile şi salariile în ţările de la periferia zonei euro, precum Grecia, Portugalia şi Spania.
"O expansiune fiscală în centrul zonei euro ar putea fi benefică la periferie cu condiţia ca autoritatea monetară să nu reacţioneze la presiunile inflaţioniste", a menţionat economiştii Băncii Spaniei, Óscar Arce, Samuel Hurtado şi Carlos Thomas.
Potrivit raportului, cheltuielile din ţările aflate în centrul zonei euro, regiune care include Germania, Franţa şi Olanda, ar duce la stimularea inflaţiei în zona euro, reducând astfel, în termeni reali, costul împrumuturilor pentru firme şi gospodării. Dacă dobânzile practicate de BCE rămân la nivelul zero în pofida creşterii inflaţiei, atunci această situaţie ar stimula cererea internă în economiile de la periferia zonei euro precum şi exporturile acestora către ţările din centrul zonei euro, susţin cei trei autori.
Acest raport ar putea da noi argumente preşedintelui BCE, Mario Draghi, care de mai multă vreme a făcut un apel către ţările din zona euro să utilizeze spaţiul de manevră de care dispun în domeniul fiscal, în conformitate cu prevederile europene, pentru a accelera ritmul reformelor. Până acum apelurile lansate de Mario Draghi nu au avut rezultate, în special în Germania, prima economie europeană, care în prezent preferă să acumuleze cele mai mari surplusuri bugetare de la reunificarea ţării în 1990, în loc să cheltuiască mai mult.