Inelele copacilor ascund secrete FASCINANTE. Ce informaţii preţioase ar putea ele releva
Un cercetător japonez susţine că studiul inelelor copacilor i-ar putea ajuta pe istorici să dateze evenimente într-un mod foarte precis.
Experţii susţin că inelele copacilor ar putea conţine informaţii despre furtunile solare petrecute în trecut. Mai mult decât atât, amprentele ar putea fi folosite pentru a data cu exactitate evenimente din istorie. Oamenii de ştiinţă spun că toate aceste date pot fi obţinute numai prin simpla analiză a unor artefacte realizate din materiale precum papirusul, hârtia sau lemnul, scrie Descopera.ro
"În trecut, am obţinut estimări temporale diferite în ceea ce priveşte unele evenimente, însă aceste ceasuri secrete ar putea fi folosite pentru a rescrie cronologiile unor civilizaţii importante şi a data fenomenele exact în anul în care s-au petrecut", susţine coordonatorul studiului, Michael Dee, cercetător la Universitatea Oxford.
Furtunile solare apar în momentul în care cantităţi imense de radiaţii sunt propulsate de la suprafaţa Soarelui în valuri care pot intra în contact cu atmosfera terestră.
În momentul de faţă, una dintre tehnicile utilizate de cercetători pentru a data obiecte de origine organică este cea a radiocarbonului. Aceasta constă în compararea cantităţii de carbon-14 cu cea de carbon-12 dintr-o anumită probă, însă marja de eroare obţinută este destul de mare, ea putând fi chiar şi de câţiva zeci de ani.
Cercetătorul japonez Fusa Miyake susţine că poate data obiecte cu o precizie mult mai mare folosind atât datarea cu radiocarbon cât şi dendrocronologia. Specialistul ar fi folosit această tehnică în 2012, când a putut asocia semnalul emis de un izotop cu o furtună solară petrecută în anul 775 d.Hr. (aşa-numitul ,,crucifix roşu" care ar fi apărut pe cerul Angliei şi pe care îl descriu cronicile medievale).
Oamenii de ştiinţă speră că vor folosi metoda lui Fusa Miyake pentru a asocia evenimente din istoria Egiptului sau a civilizaţiei Maya cu anii în care ele s-au petrecut. Specialiştii susţin că aceste datări sunt, deocamdată, foarte dificil de realizat.
Un lucru extrem de interesant este faptul că nu numai inelele copacilor pot oferi amprente de carbon-14, ci oricare altă plantă vie în momentul în care s-a produs o furtună solară.
În acest sens, echipa de cercetare condusă de Fusa Miyake a început deja să lucreze la un sistem matematic care le va permite oamenilor de ştiinţă să reexamineze datele pe care le au în momentul de faţă şi să dateze cu exactitate un anumit eveniment din istorie.
- AVERTIZARE METEOROLOGICĂ! Cod Galben de vânt pe întreg teritoriul ţării
- AVERTIZARE METEOROLOGICĂ! Cod Galben de vânt puternic în toată ţara
- Într-un oraş din România, lalelele cresc pe copaci (VIDEO)
- A TĂIA sau A NU TĂIA? Consultări privind defrișarea unor copaci pe principalul bulevard al ţării
- Norvegia INTERZICE tăierea copacilor. Ce planuri au deputaţii norvegieni
- Bulevardul Ștefan cel Mare va fi închis. Mai mulți copaci stau să cadă