ACCIDENT GROAZNIC la Stăuceni: Un tânăr a murit, iar alte cinci persoane au ajuns la spital
Un tânăr de 20 de ani a murit, iar alte cinci persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs, noaptea trecută, lângă satul Stăuceni din municipiul Chişinău. Maşina în care se aflau victimele a derapat de pe traseu şi s-a răsturnat în şanţ. Printre răniţi sunt şoferul şi două fiice ale bărbatului, de şase şi zece ani.
Rudele spun că pasagerii se îndreptau spre satul Căpriana din raionul Străşeni:
"Eu am venit târziu şi nu pot să vă spun nimic. E frate, nu e frate, clar că e frate".
" Am vorbit cu dânsa, a spus că se duce într-un sat şi se întoarce înapoi ca să ne vedem, dar din păcate văd că e cu traume.
- La cine se ducea? - La o rudă ".
Şoferul, în vârstă de 33 de ani, a ajuns la spital cu multiple traumatisme. Bărbatul spune că nu-şi aminteşte ce s-a întâmplat.
Potrivit medicilor, unul dintre pasageri a fost externat astăzi.
Tânăra de 20 de ani și fetiţa de nouă ani rămân însă internate în stare gravă.
Cealaltă minoră și șoferul primesc îngrijiri medicale în secția de neurochirurgie.
Poliţia urmează să stabilească dacă şoferul circula cu viteză sau era în stare de ebrietate. În acest caz a fost deschis un dosar penal
Tot noaptea trecută, un şofer de 27 de ani a murit în raionul Ştefan Vodă, după ce maşina pe care o conducea s-a izbit de un copac.