Când vor fi ridicate vizele în Canada şi Statele Unite pentru cetăţenii români
Includerea în programul Visa Waiver este un obiectiv pe care România îl va aborda la nivelul Congresului SUA, procesul urmând să fie reluat "intensiv" la începutul anului viitor, după alegerile din această țară, a declarat, luni, ambasadorul României în Statele Unite, George Maior, informează Agerpres.ro.
De asemenea, Maior a vorbit și despre ridicarea vizelor pentru cetățenii români în Canada și a apreciat că acest obiectiv va fi rezultatul unui "proces gradual".
"În privința (ridicării vizelor — n.r.) Statelor Unite, este și va rămâne un obiectiv pe care îl abordăm la nivelul Congresului", a adăugat ambasadorul.
El a spus că, "din păcate, la nivel de Congres, va exista, în această toamnă, o reticență față de programul Visa Waiver din perspectiva statelor care doresc să adere la acesta".
"Așteptăm rezultatul alegerilor. Vom relua foarte intensiv din ianuarie, când și Congresul va avea altă configurație", a declarat ambasadorul României în SUA.
De asemenea, acesta a spus că ambasada României în SUA este "conectată" la procesul alegerilor în această țară.
"Ambasada este foarte conectată la procesul alegerilor. Și eu am fost la recenta Convenție a Partidului Democrat din SUA, cu multe întâlniri. Am avut și reprezentări la Convenția Partidului Republican", a arătat Maior.
ROMÂNIA - UE
- IMPORTANT pentru moldovenii cu paşaport român: CÂND vor fi ridicate vizele pentru SUA şi Canada
- Turcia, mai aproape de UE. Comisia Europeană recomandă ridicarea vizelor
- Veste proastă pentru turci! Când va fi posibilă eliminarea vizelor în Uniunea Europeană
- Angela Merkel spune când turcii vor beneficia de regimul liberalizat de vize în UE
- VESTE BUNĂ! Canada se pregătește să ridice vizele pentru români
- ZI IMPORTANTĂ PENTRU ROMÂNI! La Bruxelles se discută despre RIDICAREA VIZELOR pentru Canada