Rechizite şi ghiozdane în dar din partea fundaţiei Edelweiss pentru o familie cu zece copii din Drochia
Pregătirile pentru începutul noului an şcolar sunt anevoioase pentru familia Vieru, din satul Gribova, raionul Drochia. Având o familie numeroasă și o situație financiară mai grea, nu are destui bani ca să-i trimită la şcoală pe opt, dintre cei zece copii.
Fundaţia Edelweiss, patronată de Vlad Plahotniuc, a venit cu o surpriză frumoasă. Micuţii au primit rechizite şi ghiozdane și mai tot de ce au nevoie în ajun de 1 septembrie.
În familia Vieru cresc şase fete şi patru băieţi. Cel mai mare dintre ei este Cristian, și are 21 ani, iar mezinul familiei, Samuel, are doar un an. În scurt timp, Nina Vieru urmează să aducă pe lume cel de-al 11-lea copil al familiei.
"Mulţumim lui Dumnezeu că mai există aşa oameni buni în Moldova care pot să dea un ajutor atunci când este nevoie şi acolo unde cu adevărat este nevoie", a spus Ina Vieru.
După ce a primit un ghiozdan plin cu rechizite, Simina spune că aşteaptă cu nerăbdare să păşească pentru prima dată pragul şcolii: "Aştept cu mare nerăbdare să vină 1 septembrie, să merg la şcoală cu fraţii şi surorile mele. Şi vreau să întâlnesc şi viitorii mei colegi de la şcoală".
Cărţi, caiete, dar şi ghiozdane au primit şi alţi şapte copii ai familiei Vieru: "Am aici pensule, un foarfece, radieră, o riglă, clei".
"Mă rugam să-mi ia o geantă nouă, dar părinţii au spus că nu au bani, iar genţile sunt scumpe. Tot cu acea veche am avut să mă duc. Dar acum mă bucur că am o geantă nouă".
Tatăl acestora, Gheorghe Vieru spune că, în acest an, munca în sere nu le-a adus venit. Din acestă cauză nu i-a ajuns bani pentru a le procura copiilor tot de ce au nevoie pentru noul an şcolar.
"Roadă a fost puţină, avem multe datorii, serele le-am făcut luând bani din bănci. Fiind mulţi de unde...", a explicat bărbatul.
Pentru Fundaţia Edelweiss a lui Vlad Plahotniuc, deja de mai mulţi ani a devenit o tradiție să ofere rechizite şi haine copiilor din familii cu venituri modeste din ţară.