TURBULENŢE PUTERNICE într-un avion al United Airlines! 16 persoane, rănite
Paisprezece pasageri și doi membri ai echipajului au fost răniți și transportați miercuri la spital după ce un avion al United Airlines a fost forțat să aterizeze pe aeroportul Shannon din Irlanda din cauza unor turbulențe puternice, informează compania aeriană, citată de EFE, scrie agerpres.ro.
Ambulanțele se aflau la fața locului când avionul care efectua o cursă între Houston și Londra a aterizat la ora 04.55 GMT și persoanele rănite au fost tratate la aeroport înainte de a fi transferați la spital, informează aeroportul Shannon, potrivit Reuters.
Avionul a fost redirecționat către Shannon pentru a efectua o aterizare de urgență din cauza unor 'turbulențe neașteptate', a anunțat compania, care a adăugat că răniții au fost transportați la un spital din orașul Limerick, aflat în apropiere.
'United Airlines oferă asistență și sprijin pasagerilor și echipajului zborului UA-880 care a trecut prin turbulențe puternice și neașteptate în timpul zborului de la Houston la Londra Heathrow', a mai transmis compania.
- Spot de senzaţie pentru încurajarea selecţionatelor din Republica Irlanda şi Irlanda de Nord
- Un avion MiG-27 S-A PRĂBUŞIT într-un cartier rezidenţial. Mai multe persoane au avut de suferit (VIDEO)
- TRAGEDIE AVIATICĂ: Trei persoane au murit, după ce un avion a luat foc
- TRAGEDIE: Cinci persoane au murit și alte cinci au fost rănite în urma prăbușirii unui avion
- Zeci de persoane, rănite într-o explozie produsă la periferia oraşului Washington
- MOMENTE DE GROAZĂ! Zeci de răniţi la bordul unui avion de pasageri afectat de turbulenţe (VIDEO)