Medicul român suspectat de crimă în Ungaria a fost prins la Cluj-Napoca
Un medic român dat în urmărire în Ungaria a fost prins în Cluj-Napoca. El este suspectat de o dublă crimă comisă într-un orășel din nord-vestul țării vecine.
Polițiștii români l-au reținut pe medic după ce au avut informații că acesta se află într-un apartament din Cluj-Napoca. În locuință a mai fost descoperit și un pistol, despre care polițiștii cred că este arma cu care au fost comise crimele.
Bărbatul în vârstă de 54 de ani este bănuit că a ucis doi oameni, soţ şi soţie. Anchetatorii maghiari cred că ar fi intrat în casa victimelor în timp ce acestea dormeau şi le-a împuşcat, scrie digi24.ro.
Oamenii legii spun că în locuinţă erau şi fraţi gemeni în vârstă de şapte ani, care au scăpat nevătămaţi.
De altfel, unul dintre copii este cel care a dat alarma.
Mai mulţi martori spun că medicul român a fost văzut cum pleca de la locul crimei cu o Dacia înmatriculată în Ungaria.
Medicul lucra de mai multă vreme în țara vecină.
ROMÂNIA - UE