Se caută 18.000 de persoane în vârstă care să mănânce ciocolată în scopuri științifice
Oamenii de știință americani recrutează bărbați și femei mai în vârstă care să ia parte la un studiu de mare amploare pe tema efectelor pe care le are cacao asupra inimii și creierului, arată CBS News, potrivit agerpres.ro.
Participanții nu se vor înfrupta din batoane de ciocolată, ci vor primi suplimente cu extract de cacao. Cercetătorii de la Boston's Brigham and Women's Hospital, Harvard, și de la Fred Hutchinson Cancer Research Center din Seattle spun că rezultatele ar putea aduce mai multe detalii despre ceea ce se cunoaște în prezent despre ciocolată și despre impactul său asupra sănătății.
"Am anunțat acest studiu prima oară în 2014, dar acum avem fonduri pentru o nouă componentă cognitivă — studiul încetinirii pierderii de memorie legată de înaintea în vârstă — pe lângă cel al prevenirii atacurilor de inimă și a accidentelor vasculare cerebrale'', a declarat dr. JoAnn Manson, șefa Diviziei de Medicină Preventivă de la Brigham and Women's Hospital, care s-a referit la cercetările efectuate în ultimii doi ani cu privire la beneficiile oferite de flavonoizii din cacao asupra memoriei.
Flavonoizii sunt ''compuși bioactivi'' din boabele de cacao, despre care studiile anterioare au sugerat că ar putea avea un impact pozitiv asupra tensiunii arteriale, colesterolului, insulinei și inflamațiilor, care sunt factori de risc pentru boli cardiovasculare. Acești compuși pot contribui la crearea de oxid nitric, ce ar putea ajuta la dilatarea vaselor de sânge și la menținerea unui sistem cardiovascular sănătos.
Totuși, după cum susțin cercetătorii în descrierea studiului în cauză, ''nu este clar dacă aceste efecte se traduc prin reduceri reale ale ratei de boli cardiovasculare''.
Acesta este primul studiu de amploare menit să evalueze efectele extractelor de cacao și a multivitaminelor asupra unor probleme de sănătate cu mare semnificație la vârsta înaintată, susțin oamenii de știință. O altă componentă a cercetării va fi încercarea de a determina dacă suplimentele cu multivitamine ajută sau nu la reducerea riscului de cancer, mai arată sursa citată.
Cantitatea de cacao pe care cercetătorii vor să o ofere participanților la studiu ar putea cauza probleme digestive și creșterea în greutate dacă ar fi introdusă în bomboane de ciocolată și de aceea aceasta va fi oferită sub formă de suplimente cu aspect de pastile.
''Recrutăm 18.000 de bărbați și femei din întreaga țară'', a spus Manson care a precizat că participanții la studiu trebuie să aibă peste 60 de ani, în cazul femeilor, și peste 65 de ani, în cazul bărbaților și să nu aibă antecedente de infarct miocardic sau de cancer în ultimii doi ani.
Studiul, sponsorizat de producătorul de ciocolată Mars și de compania farmaceutică Pfizer, va fi unul randomizat, controlat, ceea ce înseamnă că participanții nu vor ști dacă iau suplimente de cacao, multivitamine sau pastile placebo.
- Ciocolata neagră conţine cel mai mare nivel de antioxidanţi
- În Peru a avut loc o expoziţie de ciocolată. Amatorii s-au adunat cu sutele
- Cercetătorii au descoperit un tip de ciocolată care nu îngraşă
- Ciocolata, hrană pentru creier. De ce boli te poate proteja
- Deliciul adorat de toată lumea! Beneficii şi recomandări despre consumul ciocolatei