Rezervele valutare ale Moldovei depăşesc 39 de miliarde de lei
Fiecare dintre noi se gândeşte sau chiar a pus bani deoparte pentru a face economii. Recurgem la aceste gesturi pentru a nu fi luaţi prins surprindere în situaţii imprevizibile.
O logică similară o au şi statele, care îşi fac rezerve de bani, de aur sau de alte bunuri pe care să le poată utiliza în caz de criză sau cataclisme.
Rezervele de bani şi aur ale Moldovei le formează şi le administrează Banca Naţională.
Conform situaţiei de la mijlocul lunii august, rezerva de bani şi metale preţioase, deţinute de Banca Naţională, era de aproximativ două miliarde de dolari. Exprimate în valută naţională, economiile statului sunt de peste 39 de miliarde de lei.
În perioadele lipsite de crize, când statul nu apelează la rezervele sale, acestea sunt completate de către Banca Centrală prin procurări de valută de pe piaţa internă sau din împrumuturi favorabile luate de la organismele financiare internaţionale, în special, de la Fondul Monetar Internaţional. Chiar şi fără aceste tranzacţii, în lipsa unor situaţii excepţionale, rezerva de bani a statului are capacitatea de a creşte. Adică, de obicei, banii şi metalele preţioase sunt plasate în bănci străine, care, la rândul lor, plătesc ţării noastre dobânzi.
Este mică sau mare rezerva de bani a Moldovei, e greu de dat un răspuns exact. Cei mai mulţi sunt, însă, de acord că este satisfăcătoare, ţinând cont de mărimea ţării noastre, dar şi de economia naţională. Totuşi, pentru a avea o imagine şi mai completă despre economiile făcute până acum de Banca Naţională, propun să recurgem la un calcul simplu. Împărţim rezerva valutară în părţi egale pentru fiecare moldovean.
Rezultatul obţinut este că fiecărui locuitor îi revine o sumă în mărime de peste 560 de dolari sau peste 11 mii de lei. O parte din rezervele statului este păstrată în aur, care exprimat în valută valorează peste 3 milioane 200 de mii de dolari sau peste 63 de milioane de lei. Dacă împărţim rezervele de aur pe cap de locuitor, rezultatul este că fiecărui cetătean îi revine o cantitate de aur în valoare de aproape un dolar sau aproximativ 18 lei.
Republica Moldova, fără raioanele din stânga Nistrului, are o populaţie de peste 3,5 milioane de persoane şi o economie relativ mică, raportată la ţările vecine. În anul 2015, mărimea Produsului Intern Brut a fost de peste 122 de miliarde de lei.