STUDIU: Oamenii de ştiinţă spun că acest aliment creează cea mai mare DEPENDENŢĂ
Te-ai întrebat vreodată care este alimentul fără de care nu te poţi lipsi? Erica Schulte şi Ashley Gearhardt de la Universitatea din Michigan au încercat să afle dacă există o legătură între dependenţa de medicamente şi cea de alimente, scrie gustare.ro.
În viziunea celor două, dependenţa reprezintă "lipsa controlului asupra consumului, continuarea folosirii unui produs în ciuda consecinţelor negative şi incapacitatea de a renunţa la el în ciuda dorinţei de a reuşi".
Schulte şi Gearhardt au pus astfel bazele unui studiu la care au invitat să participe 504 de persoane, pentru a le ajuta să descopere mâncărurile cărora le rezistăm cel mai greu.
"Deşi cauzele obezităţii sunt multiple, un factor care contribuie este acela că anumite alimente pot fi capabile să declanşeze dependenţa în cazul unor persoane, ceea ce duce supra alimentare neintenţionată", au spus autoarele studiului.
Oamenii de ştiinţă au urmărit, de asemenea, să afle cum genul şi indicele de masă corporală influenţează dependenta. Au observat că genul unei persoane are prea puţine efecte, în timp ce oamenii cu un IMC mai mare au o paletă mai largă de alimente care să creeze dependenţă.
Iniţial, ciocolata a ocupat primul loc pe lista alimentelor care creează cea mai mare dependenţă, însă cercetătorii nu au fost convinşi de rezultat, aşa că au extins studiul la încă 384 de oameni care au fost rugaţi să evaluze produse alimentare pe o scară de la 1 la 7.
Pizza a devenit numărul 1 pe lista, cu un scor mediu de 4,07, în timp ce ciocolata şi cartofii prăjiţi s-au aflat pe locurile următoare, cu un scor mediu de 3,73.
La polul opus, pe scara dependenţei, s-au aflat castraveţii, morcovii şi fasolea. Interesant, cafeaua nu s-a aflat deloc pe listă.
Fapt divers
- Produsele din plastic şi lemn ce imită alimente ar putea fi INTERZISE în ţara noastră
- Doi bucătari internaţionali atrag atenţia asupra foametei din Rio, gătind din surplusul de alimente de la JO
- Meniuri NOI de la 1 septembrie în școli și grădinițe. Ministerul Sănătăţii a finalizat elaborarea recomandărilor
- RAPORT: Care sunt printre cele mai consumate produse alimentare în rândul moldovenilor