Cum îţi protejezi copilul de criminalii cibernetici. Sfaturi EXTREM DE UTILE
Conform unui studiu din Singapore, peste un milion de oameni au fost victimele criminalităţii online. Peste 20% dintre persoane au declarat că unul dintre copiii lor au descărcat viruşi sau programe suspecte în calculatorul părinţilor.
Un alt pericol sunt hoţii cibernetici care consideră copiii o ţintă uşoară. De exemplu, criminalii pot combina codul numeric personal cu o dată de naştere fictivă, prin intermediul căreia pot solicita băncilor credite. După ce copiii cresc, învaţă cum să utilizeze internetul, dar şi ce înseamnă distribuirea informaţiilor şi siguranţa pe reţelele de socializare, scrie descopera.ro.
Mai jos sunt câteva trucuri simple prin care părinţii îşi pot învăţa copiii despre securitatea online.
1. Explică-i regulile de bază
Chiar dacă este copil sau proaspăt adolescent, părinţii ar trebui să-i expună o serie de reguli de bază. De exemplu, ar putea să îi explice că orice distribuire sau postare pe internet rămâne acolo pentru totdeauna şi tot ce este distribuit nu rămâne 100% privat.
2. Fii atent cu informaţiile personale
În primul rând, copiii ar trebui să ştie ce înseamnă informaţiile personale. Ar trebui creată o listă cu lucrurile pentru care ar trebui să ceară permisiunea pentru distribuire.
3. Protecţia parolelor şi modul lor de utilizare
La vârste fragede, copiii încep să-şi creeze propriile conturi de mail. Deşi pe aceste site-uri există alerte care te obligă să alegi o parolă puternică, părinţii ar trebui să-şi sfătuiască copiii atunci când aleg o parolă.
4. Impunerea unor limite privind utilizarea reţelelor sociale
Copiii îşi petrec o mare parte din timp pe reţelele sociale, de aceea este bine ca ei să ştie ce pot distribui. Părinţii pot mări siguranţa copilului pe reţelele sociale printr-un nume fals, o şcoală sau un oraş fals.
5. Intimitatea pe WhatsApp
Trimiterea mesajelor prin intermediul unor programe precum WhatsApp este la îndemâna oricui, însă copiii nu ştiu că discuţiile lor nu sunt 100% intime.
De aceea, părinţii ar trebui să-i sfătuiască să nu transmită date personale, detalii bancare sau alte informaţii private, precum parolele.
6. Copiii ar trebui să ştie că există hackeri
Dacă copilul este destul de mare încât să înţeleagă acest fenomen, părinţii ar trebui să împărtăşească cu ei ultimele noutăţi despre hoţii de identitate sau hackeri, pentru a-i face conştienţi de pericolele la care se expun atunci când utilizează internetul.
7. Explică-i copilului care sunt pericolele utilizării Wi-Fi-ului gratuit
Copiii iubesc Wi-Fi-ul gratuit, cel din cafenele şi magazine. Părinţii ar trebui să le explice copiilor că toată activitatea lor atunci când sunt conectaţi la aceste reţele este monitorizată. Cea mai bună metodă de utilizare a unei reţele gratuite este prin instalarea unei protecţii VPN. VPN creează un tunel care criptează informaţia.
8. Avertizează-i despre existenţa escrocheriilor din jocurile video
Părinţii ar trebui să ajungă la un acord când copilul doreşte să instaleze un joc. Aceştia ar trebui să caute pe internet numele jocului şi furnizorul pentru a vedea dacă sunt mărci oficiale. Cititul recenziilor poate fi un alt indicator al autenticităţii jocului. Multe jocuri au o grafică colorată, care îi atrage pe copii, însă pot fi programe suspicioase care infestează dispozitivul.
9. Discuţiile cu persoane străine pe chaturile private
Chaturile private pe anumite subiecte apar zilnic pe forumuri. Copiii sunt dornici să discute cu cineva despre interesele lor, părinţii ar trebui să le explice de ce nu este bine să trimită informaţiile private, imagini sau adresa.
10. Să fie atenţi la e-mail-urile care oferă obiecte sau servicii gratuite
Dacă copilul primeşte un e-mail despre o ofertă incredibilă precum un telefon mobil gratuit, reprezintă doar un truc prin care hackerii obţin informaţii personale. Părinţii ar trebui să-şi sfătuiască copiii să le arate întotdeauna e-mail-urile pe care le primesc.
- BINE DE ŞTIUT! Cum recunoşti un espresso bun
- Povestea emoționantă a bebelușului ajuns simbolul a mii de oameni care luptă pentru supraviețuire
- Gest eroic al unei femei! A salvat doi copii, după izbucnirea unui incendiu la o benzinărie (VIDEO)
- Iranul a lansat propria rețea națională de Internet. Află care este motivul
- Fetele şi băieții: comportamentul online al copiilor, în funcție de gen
- Top 10 replici de agăţat blonde în 2016