MAŞINA DE RĂZBOI AUTONOMĂ. Ce poate face TERMINATORUL construit în Rusia (VIDEO)
Maşina rusească Tigr poate susţine 10 soldaţi înăuntrul său, împreună cu armament. Printre primele misiuni ale maşinii a fost deplasarea soldaţilor prin zonele cu teren accidentat, scrie descopera.ro.
Deşi a fost fabricată pentru a transporta oameni, noul model Tigr poate fi controlat de la distanţă. Tigr este fabricat de VPK LLC, o companie care lucrează cu guvernul rusesc.
"Un nou produs va fi lansat despre care nu am menţionat niciun detaliu până acum. Un vehicul special echipat cu un modul de luptă şi o mitralieră de 30 de milimetri,'' a declarat directorul VPK, Aleksandr Krasovitsky, în cadrul unui interviu pentru TASS, o agenţie de presă care aparţine guvernului rusesc. Cei de la TAAS au declarat că "maşina se poate mişca şi poate trage în acelaşi timp, fiind comandată de la distanţă, însă poate identifica şi ţinti persoana singură''.
Roboţii controlaţi de la distanţă nu sunt un lucru nou. În Statele Unite ale Americii există nenumărate aparate zburătoare neindetificate (drone) controlate de la distanţă. Arme au fost amplasate şi pe alte tehnologii, însă întotdeauna omul a apăsat pe trăgaci.
Tigr se potriveşte în această categorie generală, maşina urmărind ţinta însă doar omul putând să apase pe trăgaci.
Dacă noua maşină rusească va fi plasată în conflictele din Siria, vom putea vedea dacă o maşinărie va putea lua decizia luării unei vieţi.
IMAGINI VIDEO CU TERMINATORUL DIN RUSIA VEDEŢI PE AUTOSTRADA.MD.
- Un robot de securitate a lovit un copil într-un mall din SUA
- VIDEO ŞOCANT: Un bărbat a scăpat cu viaţă după ce două tancuri au trecut peste el
- ACCIDENT HORROR! Ciocnire frontală. Victimele au zburat din maşină (VIDEO CUTREMURĂTOR)
- Tanc românesc, văzut în Siria. Fotografia a devenit VIRALĂ pe Internet (FOTO)
- ADEVĂRATUL TRANSFORMER! Monstrul de 20 de tone din Rusia care mănâncă pământ (VIDEO)
- Robot NASA, scos la licitaţie. Cât vor scoate din buzunar iubitorii de astfel de "jucării"