Summitul G20: Turcia propune instituirea unei zone de securitate în Siria
Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a declarat luni că le-a cerut liderilor prezenți la summitul G20 de la Hangzhou, în estul Chinei, să instituie o zonă de securitate în Siria unde să nu aibă loc lupte și care ar putea ajuta la stăvilirea fluxului de migranți care provin din țara arabă, relatează Reuters, scrie agerpres.ro.
Erdogan a declarat că a repetat această propunere pentru crearea unei "zone de interdicție aeriană" în Siria și în timpul discuțiilor sale cu președintele rus Vladimir Putin și cu președintele american Barack Obama.
Turcia, care găzduiește 3 milioane de refugiați sirieni, a propus și înainte crearea unei zone sigure pentru protejarea civililor, însă a găsit puțină susținere în rândul aliaților săi occidentali, care se tem că o astfel de decizie ar implica un mai mare angajament militar.
În încercarea de a-și proteja granița, Turcia a lansat o incursiune militară în nordul Siriei în urmă cu aproape două săptămâni și a anunțat că frontiera turco-siriană a fost complet securizată, după ce forțele turce și rebelii sirieni au alungat gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) din ultimele zone pe care le controla.
"O zonă de interdicție aeriană ar putea fi instituită acolo și aceasta a fost propunerea mea pentru președinții Obama și Putin. Acest lucru poate fi realizat cu forțele coaliției. Suntem implicați într-un efort pentru a face acest pas", a declarat Erdogan în cadrul unei conferințe de presă în China.
Turcia a propus o astfel de "zonă de securitate", care s-ar întinde pe o distanță de 40 km în interiorul Siriei, la reuniunea G20 de anul trecut din orașul turc Antalya, însă fără succes. O zonă de interdicție aeriană ar fi necesară pentru a proteja zona de bombardamente aeriene.