9 explozii într-o singură zi în capitala Libiei
Embed:
Nouă explozii puternice au avut loc, astăzi, 29 martie, în Tripoli, capitala Libiei. Potrivit martorilor, citaţi de agenţia Reuters, două explozii s-au produs în apropierea reşedinţei liderului libian, Muammar Gaddafi.
Alte şapte deflagraţii au avut loc la Tajura, o periferie a capitalei, vizată zilnic de raidurile aeriene ale coaliţiei internaţionale. Imediat după producerea primelor explozii, mai multe sirene de ambulanţă au fost auzite în cartierul rezidenţial Bab Al-Azizya.
Potrivit unui locuitor, avioanele coaliţiei au lansat 5 bombe asupra unei instalaţii militare situate în acest cartier.
Anterior, surse de la Pentagon au declarat că în ultimele 24 de ore, ţările din coaliţie au lansat 22 de rachete Tomahawk asupra Libiei.