Clipe de GROAZĂ pentru moldovenii implicaţi în accidentul din Bulgaria: Suntem în şoc, ne-au ars lucrurile
Moldovenii care au fost implicaţi într-un accident rutier în Bulgaria au revenit acasă. Autocarul cu cei 24 de pasageri a ajuns în această dimineaţă în Capitală.
Oamenii au povestit clipele de groază prin care au trecut în momentul în care autobuzul a luat foc:
"Iaca asta tot îi afumat... oleacuţă m-am speriat, dar mulţumim că am rămas în viaţă"
Această femeie, în vârstă de 70 de ani, se întorcea din Grecia, unde a fost în vizită la fiica sa. Ea spune că în urma incendiului i-au ars toate hainele din bagaje:
"Şoferul a spus coborâţi repede şi am crezut mă cobor şi am să mă sui iar înapoi, dap eu n-am putut că au luat flăcări autobuzul şi e tot, au rămas numai carcasul"
Unii dintre pasageri se întorceau din vacanţa petrecută în Grecia. Oamenii spun că focul a izbucnit din senin:
"A început să fumege, un fum foarte mare, la care şoferii ne-au anunţat, am ieşit în grabă, după aia a luat foc autobuzul chiar aşa."
"S-a auzit o bubuitură nu mare, mică şi ieşea fum. Şoferul a oprit autocarul, am dovedit şi o deschis bagajele din urmă şi băieţii au început a arunca bagajele."
După incindent, oamenii au fost cazaţi pentru o noapte într-un hotel din Bulgaria, iar dimineaţa şi-au continuat drumul cu un alt autocar.
Agenţia de turism a promis că plăti despăgubiri turiştilor.
"Vă daţi seama că nu a fost atât de uşor, cu spaimă, suntem într-un şoc, ne-au ars lucrurile de care se cere nevoie de a ne întoarce şi nu ştiu dacă o să fie aşa cum ne-a promis. Cu copilul pe drum foarte greu, spaima foarte mare, foc în viaţă nu am văzut", a spus o femeie.
Potrivit Ministerului Transporturilor, autocarul a luat foc din cauza unei defecţiuni tehnice.
Vehiculul în care se aflau 24 de pasageri şi doi şoferi, toţi cetăţeni ai Republicii Moldova se întorceau, luni seara, din Grecia. Autobuzul a luat foc în apropierea oraşului bulgar Blagoevgrad şi a ars în proporţie de 80 la sută.
În urma incidentului, nimeni nu a avut de suferit.
- Mai mulţi moldoveni, implicaţi într-un GRAV ACCIDENT în România. Victimele au ajuns la spital
- ACCIDENT în România! Patru moldoveni au fost răniţi, iar unul dintre ei este în stare gravă
- LOVITURĂ DURĂ pentru moldovenii cu maşini înmatriculate în Bulgaria. CE SE ÎNTÂMPLĂ
- SURPRIZĂ DE PROPORŢII pentru moldovenii cu maşini din Bulgaria! PLANUL OFICIAL DE LA SOFIA
- LOVITURĂ DURĂ pentru moldovenii cu mașini din Bulgaria. DECIZIA OFICIALĂ
- ACCIDENT GRAV! Şase moldoveni au fost răniţi, după ce un microbuz s-a răsturnat în România (FOTO)