Aparate medicale de ultimă generaţie la expoziţiile MoldMedizin şi MoldDent. Cât costă echipamentele
Noi metode de tratament descoperite de savanţii moldoveni şi aparate medicale de ultimă generaţie sunt prezentate în cadrul unei noi ediţii a expoziţiei "MoldMedizin" şi "MoldDent". Preţurile echipamentelor ajung la zeci de mii de euro. Cu toate acestea, medicii spun că asemenea investiţii merită să fie făcute.
Aparatul modern pentru efectuarea analizei generale a sângelui este prezentat, la această expoziţie, pentru a doua oară. Până în prezent, acesta se găsește în doar câteva instituţii medicale din Capitală. Aparatul costă 20.000 de euro.
"Acest echipament are o tehnologie nouă, bazată pe cinci lasere care testează fiecare celulă separat. Un test este efectuat în aproximativ 60 de secunde", a explicat Tudor Ceaicovschi, director la o companie de echipament medical.
În cadrul evenimentului au fost expuse mai multe echipamente pentru medicina de urgenţă.
Medicii spun că implementarea noilor tehnologii de diagnostic şi de tratament le-ar permite să salveze mai multe vieţi:
"Avem nevoie să acordăm asistenţa medicală prespitalicească la un nivel european, iar noi acordăm cu ceea ce avem acum. Dar ce, avem echipamente uzate? Nu, dar nu sunt dotări la nivel înalt".
"Vrem să ne modernizăm, să introducem tehnologii noi. Sunt pretenţii mari şi noi vrem ca pacienţii să fie mulţumiţi".
Scopul expoziţiei din acest an este de a consolida colaborarea dintre medici şi producătorii de echipamente medicale, spune ministrul Sănătății.
"S-au pus sarcini concrete pentru asociaţiile de profesionişti să vină cu propuneri noi de tratamente, cele mai moderne, îmbunătăţirea funcţionării anumitor servicii care au nevoie de echipamente medicale", a precizat ministrul Sănătăţii, Ruxanda Glavan.
La expoziţie participă peste 60 de companii farmaceutice, producători de echipamente medicale şi instituţii medicale.
Social